O mie de lumi..1950 de Costin Gagu este portița deschisă spre trecut. Un roman istoric în care se evidențiază și se simt – prin stilul de scriere, greutățile la care este supusă societatea imediat după război. Instaurarea unui nou regim nu este o etapă înfloritoare și nici nu aduce schimbările de trai pe care le așteaptă fiecare.
sfârșitul unei lumi e doar începutul alteia.
Această nouă lume nu se transformă doar la nivel social, ci pătrunde mult mai adânc: frânge destine – fiecare simte pe propria piele dacă schimbarea așteptată i-a făcut bine sau dimpotrivă. Se destrămă vise, se prăbușesc vieți, iar restul merge mai departe. Cine rezistă, rezistă. Dar nu se știe niciodată dacă scapă.
Fiind vorba de un autor român contemporan cu care am avut ocazia să mă întâlnesc acum pentru prima dată, m-am documentat și eu puțin. Și am aflat opinia autorului Costin Gagu despre scris. Am apreciat enorm aceste cuvinte: „Merită să scrii o carte numai în momentul în care consideri că ai ceva de spus, ai de transmis o idee și nu doar de dragul scrisului.”, iar apariția acestui roman este dovada clara a veridicității cuvintelor de mai sus. Și da, chiar sunt de acord. Scrisul trebuie să transmită ceea ce are de spus autorul. Gagu reușește prin scris să transmită imaginea tragic- dramatică a unei perioade tulburi,
Cartea apare după foarte multă muncă de cercetare, iar rezultatul este unul pe măsură. Cititorul va face o călătorie în timp – unde va afla despre marea expropriere și exproprierea imobiliară din 1948 și 1949, dar și detalii cu privire la retrocedările din 1996. Anul 1949 este momentul în care României i se fură identitatea, i se confiscă bogăția și valoarea. Se practică abuzul pentru a putea fi obținute beneficii pe plan politic. După 1990 se produc schimbările care duc la regăsirea identității. E nevoie de haos pe plan social, de nedreptăți din partea Securității, de adevărate tragedii și alte decizii grele – suportate de nevinovați. Perioada de după 90 nu poate șterge multe din istoria și viața fiecăruia, din păcate. Se repară o parte din rău și se estompează puțin suferința
Am citit cu nodul în gât povestea anului 1950, când dominația stalinistă controla totul. Știu din poveștile părinților cum, din senin, oricine putea fi chemat să dea cu subsemnatul, să explice orice – dosarul era plin cu ”dovezi” . Cel chemat era ”ajutat” să vorbească, i se aplica și pedeapsa fizică – fără să conteze se mai ridică de jos. Nevinovatul era întotdeauna vinovat, chiar dacă se vedea clar că nu știe mai mult decât spune. În fața securiștilor nimic nu mai putea fi la fel, destinul se schimba oricum, nimeni nu deținea controlul mai bine ca Securitatea. Din nicio discuție amenințările nu lipseau absolut niciodată.
În romanul de față, anul 1950 ne face cunoștință cu Pavel Istrate, care pleacă de la țară din dorința de a reuși în viață. Și reușește să se angajeze la Securitate – este candidatul perfect pentru a fi transformat în securist. Să fie mulțumit cu ceea ce face? Înțelegi răspunsul foarte ușor: el intuiește tot ce se petrece cu cei chemați și anchetați – care mai apoi sunt arestați. Știe că dacă nu ești cu ei, ești împotriva lor. Și până la urmă și pentru asta se plătește destul de scump.
Din funcția pe care o deține descoperă povestea Matildei și a lui Iorgu. Cum s-a ajuns aici? Simplu: numitorul comun este o casă – nu contează a cui, căci oricum a fost confiscată și familia distrusă. Cine este Iorgu? Este un intelectual, total împotriva regimului ce promite binele, dar soarta lui a fost deja decisă: e arestat. Matilda e o pictoriță evreică care nu mai locuiește decât într-o anexă a propriei case. Care e relația dintre Istrate și Matilda? Una destul de interesantă: pe ea o încurajează, în timp ce lucrează intens la dosarul lui.
Totul, la un moment dat, se întrepătrunde cu destinul unei tinere, Iaria. În 1996, aceasta este chemată la București, într-un oraș necunoscut ei. A pășit într-o lume despre care habar nu are. De ce vine de peste hotare? Pentru un testament? Ce avere ar putea ea primi? Cine poate să-i dea fetei vreo veste despre trecutul său? Nu știe, dar va afla mai mult decât se așteaptă.
Cine o va ajuta să-și cunoască trecutul și cum va face oare acești pași în timp? Timpul mai are răbdare? Acum da, căci adevărul despre sine va ieși la iveală. Nu va rezolva toate enigmele și misterele vieții sale, dar o va ajuta să cunoască adevărul despre cine este ea. Adevărata ei identitate nu mai e învăluită în mister. Ca să știe cine este cu adevărat, mai întâi, trebuie să știe cine a fost, cum a fost, de unde vine. Odată aflate răspunsurile, puzzle-ul vieții se aranjează perfect.
O mie de lumi… 1950 este o poveste despre care pot să spun că aș fi oricând gata să o recitesc. Nu mi-au plăcut romanele istorice din timpul școlii, recunosc. Pe cele contemporane, însă, am început să le iubesc.
Alte recenzii de la Costin Gagu:
