Când Londra intră în război și nimeni nu mai este în siguranță, soții Thompson iau cea mai cumplită decizie din viața lor. Una pe care niciun părinte nu își dorește vreodată să fie nevoit să o ia: renunță la copilul lor!
Se hotărăsc, ca multe alte familii, să o trimită pe Beatrix, singurul lor copil, dincolo de ocean, în America cea neatinsă de război. Încă!
Dar nu pentru totdeauna ci doar până trece pericolul. Care nu va dura mult. Timpul zboară oricum. Închizi ochii și totul va fi ca înainte. Nu?
Nu…
Fetița are doar 11 ani și nu înțelege cum separarea de părinți și plecarea către un mare necunoscut îi poate face bine.
Deși tatăl ei, Reginald, este cel care ia decizia categorică, despărțirea se desfășoară ca și cum mama lui Beatrix, Millie, a hotărât totul.
Astfel Beatrix urcă pe vapor iar Millie și soțul ei rămân în Anglia, toți încărcați de regrete, frustrări și cu viziunea unui viitor plin de cicatrici dureroase.
Dar Beatrix, atunci când ajunge în portul Boston, găsește mai mult decât membrii familiei gazdă, ea își găsește locul, pacea/liniștea, familia, casa, ea găsește de fapt…acasă!
Aici își trăiește cei mai delicați, complicați și frumoși ani: anii adolescenței! Departe de țara natală, de familie, de prieteni, de tot. Și culmea nu se simte deloc pierdută, abandonată și neînțeleasă, ci mai degrabă se consideră o piesă de puzzle care lipsea acestei familii “adoptive”.
Toate personajele (atât de diferite!) sunt construite așa de realist încât te hipnotizează! Toți au partea lor de vină în suferința celorlalți dar în același timp le înțelegi poziția și punctul de vedere: tu ce ai fi făcut în locul lor?
Beatrix crește alături de cei doi băieți ai familiei Gregory dar are sentimente extrem de contradictorii: când îi consideră frații săi de suflet, când îi vede ca pe niște bărbați în devenire.
Și ei la fel pe ea!
Cu cât se integrează mai bine cu atât momentul întoarcerii este mai apăsător. El planează deasupra tuturor, ca un norișor negru și ploios care merge cu ei, cu toți, orice direcție ar lua fiecare.
Totul se întâmplă sub umbrela lui “dacă”: dacă Millie ar fi pus piciorul în prag și l-ar fi înfruntat pe Reginald, ținând fata lângă ea; dacă Nancy nu ar fi fost o “mamă surogat” perfectă și ar fi tratat-o pe Bea ca pe un individ oarecare; dacă William și Ethan și-ar fi văzut de viața și copilăria lor “băiețească” fără să fie “dependenți” de Beatrix?
Dacă, dacă, dacă?
Fix ca un labirint adevărat dar extrem de complex, dureros și real.
Nu știu ce fel citat ar fi reprezentativ pentru toate acestea. Nu mă pot hotărî să pun unul sau altul. Aș zice: toate! Toate sunt reprezentative! O carte foarte “încărcată” de …de toate!
Oceanul dintre noi – desigur că nu înseamnă literalmente doar Oceanul fizic- Oceanul Atlantic, ci este vorba de “marea” (a se citi viața) infinită, imprevizibilă, periculoasă, rece/caldă, furtunoasă/liniștită, cea în care lupți până la ultima suflare dacă nu știi să înoți și cea care îți oferă împlinirea absolută atunci când o traversezi plutind!
E vorba de acel “ocean”, dintre noi: Totul, Lumea, Planeta, Universul!
Alte recenzii de la Laura Spence-Ash:
