Recenzie Pădurea norvegiană de Haruki Murakami

de | iun. 25, 2018 | Beletristică, Dragoste, Literatura Universală, Mister, Recenzii cărți

Moartea nu mai era la polul opus vieții, ea era în mine, fusese întotdeauna în mine. (pag.36)

În Pădurea norvegiană, primul titlu Haruki Murakami pe care îl citesc, am văzut pădurea, ansamblul poveștii, dar nu foarte clar copacii, așa încât rămâne, cel puțin la momentul ăsta, pentru mine, nu neapărat următorul nume literar de aprofundat.

Preocupat îndeosebi de latura psihologică a indivizilor și efectele evenimentelor trăite în evoluția lor, scriitorul nu împărtășește prea mult cititorilor din concluziile sale.

Dar asta e, probabil, cumva logic, dacă ne gândim că modul în care Murakami redă psihologia personajelor sale este mai degrabă zgârcit, diametral opus față de un Tolstoi sau Zola, de exemplu și mai apropiat de un Yasunari Kawabata.

La tot pasul, textul mai mult  șoptește, decât expune sau clarifică; personajele se dezvăluie doar parțial, restul detaliilor fiind sugerate, deghizate, ramificate.

Astfel, parcurgând cartea, am asistat la fraze mai degrabă scurte, descrieri sumare – interioare, fizionomii, natură, vestimentație – personaje complicate, situații greu de numit banale sau…normale.

Normalitate, iată un cuvânt care pare să-l intereseze în mod obsesiv pe Murakami; pesonajele sale, atât fete cât și băieți, mai toate într-un soi de ceață emoțională, simt adesea că sunt altfel decât restul, că nu sunt normali în preocupări, manifestări, sentimente.

În ce mă privește, atractivă prin temele abordate și curajul unor explorări în intimitate –  redate simplu, firesc, fără pudibonderie , dar și fără trivialitate – cartea nu a produs totuși efecte răscolitoare.

Pădurea norvegiană, acest roman ciudat de simplu în complexitatea sa,  în care se împletesc într-un mod bizar  și neanuntat dragostea, maturizarea, ramificațiile psihologice  spune povestea lui Toru Watanabe, un adolescent care încearcă să-și găsească locul în lume, după ce o serie de evenimente tragice îi vor influența covârșitor destinul.

Aeroportul din Hamburg, avionul tocmai aterizează; unul dintre pasageri, în vârstă de 37 de ani pare să aibă ceva probleme, căci își cuprinde capul în mâini, iar însoțitorii  de zbor verifică dacă e în regulă.

Aflăm imediat că e doar într-un regres emoțional către adolescență, provocat de cântecul Pădurea Norvegiană, al celebrei Beatles. Și cu această lămurire, suntem transportați în trecutul său, mai exact cu 20 de ani în urmă, pe când având numai 17 ani, urma să trăiască niște experiențe tulburătoare.

Îi cunoaștem pe Kizuki, prietenul său cel mai bun și  pe Naoko, iubita acestuia; împreună, ei trei fac o echipă cam bizară celor din jur, fiind mai mult retrași, și chiar lor înșiși.

După o seară în oraș, Kizuki se sinucide, ceea ce produce un șoc prietenului și iubitei rămași în urmă; o vreme există ca niște automate, separat, după care Toru și Naoko se reîntâlnesc în această realitate atât de diferită. Legați printr-o furtună de sentimente, par să se și îndrăgostească.

Iar dacă, dintre cei doi, gingașă Naoko nu ar fi resimțit atât de puternic tragedia, poate că ar fi trăit sentimentul firesc, normal. În loc de asta, complicații, suferință – mai ales tăcută – sanatorii, frică, deznădejde, luptă, singurătate.

Și totuși, de nicăieri, noi provocări îi răsar în cale adolescentului: viața la cămin cu neajunsurile sale, Midori – zăpăcită, capricioasă, vie, prietenia cu înțeleapta Reiko dar și cinic – bizarul Nagasawa.

Preocupat de moralitatea protagonistului său, scriitorul construiește pentru el o realitate de factura basmului, care se tot repetă: ajunge mereu să fie prețuit de iubitele prietenilor săi, fete cu bani, stilate, inteligente.

Citiți! Citiți Pădurea norvegiană! Citiți Haruki Murakami!

NOTA : 8 / 10

 

 

 

 

 

 

 

Titlu: PĂDUREA NORVEGIANĂ
Autor: Haruki Murakami
An apariție : 2011
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 354
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3030

Alte recenzii de la Haruki Murakami:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Adelina Sănduleac a fost redactor Booknation.ro și a scris 100 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adelina Sănduleac aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments