Frumoasa noastră serie „Apocalipsa elementelor” a ajuns la ultimul său volum și sunt foarte tristă să vă vorbesc despre finalul acestei povești. Sunt super îndrăgostită de tot universul creat de Jennifer, dar mai ales de personajele sale și consider că a pus foarte mult suflet în momentul în care a creionat toată acțiunea. Am spus acest lucru de multe ori, însă îmi place foarte mult stilul cameleonic pe care îl posedă Jennifer atunci când scrie și se adaptează foarte ușor de la un mod la altul. În plus, admir faptul că nu s-a întins cu multe volume, povestea aceasta având un final corect după doar 3 cărți.
În volumul 3, „Până la ultima suflare„, am fost extrem de încântată de Layla și am simțit că am crescut odată cu ea. I-am admirat curajul, evoluația fantastică și modul în care și-a descoperit puterile. Mai departe de descoperire, a venit și momentul în care să știe să le stăpânească și să le folosească, dar și la acest capitol a fost extrem de inspirată și chibzuită. Au fost momente în care am vrut să îi adresez câteva cuvinte de mustrare, însă m-am gândit mai bine după aceea și mi-am dat seama că am avut dreptate, că a avut un context just pentru a reacționa așa. Nu mai este Layla vulnerabilă din primul volum, care stătea mereu în umbră cuiva și aștepta să fie salvată. A știut foarte bine să își gestioneze sentimentele și când a trebuit, a lăsat ura la o parte și și-a continuat drumul. A dat dovadă de multă maturitate și acest lucru mi-a plăcut foarte mult la ea.
Roth… Roth este Roth și nu cred că mai trebuie să spun altceva. În această carte l-am văzut exact așa cum este, un demon care s-a îndrăgostit iremediabil de Layla. Are și el momente de slăbiciune și de fericire, dar și de tristețe profundă, fiind practic doar un bărbat care suferă după iubirea sa, dar este gata oricând să își sacrifice existența. Au ajuns amândoi la același nivel și acest respect m-a impresionat nespus. Modul în care Roth și-a întors prioritățile a fost de admirat și consider că orice cititor a putut observa acest twist. Oricum, super personaj, atipic. 😀
„Până la ultima suflare” este o carte care încheie frumos aventura celor doi și cred că nu mai lăsat niciun fir liber spre un spin off sau altceva asemănător. Repet, iubesc talentul lui Jennifer și consider că ea poate să transforme și o poveste cu zombi în ceva siropos și frumos. Personajele ei au personalitate și luptă până la moarte pentru un obiectiv și pentru ceea ce își doresc. Te pot enerva, dar nu ai cum să nu îi iubești, pentru că te obișnuiești cu ei și te introduc în povestea lor, chiar dacă la început poate te-ai împotrivit. Vă recomand seria cu mare drag! Enjoy 😀
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
Alte recenzii de la Jennifer L. Armentrout:
