Recenzie ”Paralelism dual” de Bianca Covaci

de | aug. 25, 2023 | Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Paralelism dual de Bianca Covaci a început să-mi transmită o stare de bine imediat ce a ajuns la mine – prin copertă și prin culorile de aici. Pentru mine, violetul înseamnă mereu vindecare, protecție și ajutor – pe care nu trebuie să-l vezi, dar îl simți, iar galben este întotdeauna mesagerul soarelui – interior sau din exterior, căldură, strălucire, credință. Ambele culori îmi activează și mai tare intuiția și înțelegerea profundă a situațiilor pe care le trăiesc. O carte e mai mult decât timpul alocat lecturii ei în momentul în care simți instant că totul va fi bine și pentru tine. Un alt plus al cărții este autorul. Nu ți-am zis nimic nou, știu. Dar nu pot să nu spun asta: vocea Biancăi Covaci – pe care nu doar că parcă o aud aievea, ci o și simt este precum o muzică blândă care îmi ajunge direct la suflet – și mângâie continuu.

Nu-ți spune nimic din cărți, ci oferă tuturor propriul exemplu, propria poveste de viață – din acest motiv nu am simțit nicio secundă inflexiuni în vocea care a dialogat cu mine – și cu sufletul meu. Am simțit că înțelege, că empatizează imediat cu mine, cu emoțiile pe care a reușit să le scoată la suprafață. Puterea propriului exemplu e ceea ce apreciez cel mai mult de la genul acesta de carte – pentru că mi-e oglindă și m-ă forțează să mă văd exact așa cum sunt, văd exact ce mă doare.

Am conștientizat că niciodată nu am rupt legătura cu trecutul, că nu am reușit să fac pace cu tot ce mi-a provocat durere, depresii, ore în șir de plâns. Am avut parte – atunci, în copilărie, dar și acum, ca adult, de foarte multe momente în care știam că nu mai pot să tac, să-mi pun masca de om vesel și puternic. Știam ce anume trebuie să schimb, dar niciodată nu am acționat exact așa cum îmi planificam. În fața faptului împlinit, spuneam altceva, făceam exact ce voiau cei din exterior. De ce? Din lipsă de curaj și din nevoia de a nu mai crea conflicte, de a atrage atenția, de a ajuta pe ceilalți să-și manifeste nemulțumirea, nervii și critica în ceea ce mă privește. Adultul continuă să se teamă de reacțiile pe care le poate genera, reproșurile, acuzele și resentimentele pe care le poate primi drept răsplată – dacă spune ”nu”, dacă își spune adevărul care nu e pe plac. Întotdeauna dialogul cu persoanele care doar așteaptă din partea mea îmi ia din energie, din putere și din bucurie. De fapt, vulnerabilitatea mea de copil și adult e cheia care ajută exteriorul să mă controleze – subtil sau fără perdea. Definită de momentele în care aud despre mine doar ceea ce rănește iar și iar, nu am fost și nici nu sunt un om puternic, un om gata să reușească. Sunt doar temătorul care știe că nimic nu va ieși, că doar va fi judecat, pus la zid și învinovățit, rănit și nedreptățit la infinit. Și mereu mi-am zis, în trecutul îndepărtat, trecutul apropiat și prezent că nu mai vreau asta, că nu merit. Dar doar asta am primit de la cei din jur, implicit și de la mintea mea. Până și eu am ajuns să dau dreptate celorlalți, să fiu dură cu mine, critică și mereu nemulțumită.

Supărarea pe ceilalți e una – și trece. Dar supărarea pe mine, pe mine cea din trecut și prezent parcă nu-mi trece – sau poate, inconștient tot eu sunt cea care nu-mi dau voie să uit – pentru că vinovăție, pentru că datorită mie m-am rănit și-am suferit atât. Și continui la fel. Am înțeles că îmi simt viața blocată tocmai pentru că nu m-am iertat, nu am acceptat și nu am făcut pace cu tot ce a fost, am fost și-am făcut. Sunt prinsă într-un labirint al emoțiilor  – născute în trecut, dar care se alimentează și acum, în prezent.

Am trăit numeroase situații în care am auzit ”Dacă nu faci asta, se va întâmpla asta”, ” Dacă refuzi să aici așa, nu vei mai primi ceea ce vrei”, ” Dacă nu mă ajuți acum, tu vei suferi, vei fi amânată, îl superi pe x, nu vei mai primi y”. Condiționarea și pedeapsa – atenționările, avertismentele și amenințările m-au speriat încă din copilăriei – nevindecate fiind, continuă să aibă același efect și acum. Mă sperie, mă înspăimântă, mă duc în mijlocul unui atac de panică și la reacții pe care nu le pot controla – care sunt pe post de autoapărare. Și ce crezi tot judecată am fost și atunci când, atacată fiind, am simțit nevoia să mă apăr.

Bunătatea mi-a fost mereu greșit – sau prost înțeleasă. Ajutorul oferit o dată, a devenit obligație – să ajut de fiecare dată, iar refuzul a fost catalogat drept răutate, egoism, acuzație fără oprire. Nu de puține ori adevărul mi-a fost aruncat în față cu reproș, cu resentimente, ca și pedeapsă pentru răutatea de care am dat dovadă. Teamă de adevăr? Da, căci mereu venea la pachet cu multe tăișuri care mă răneau în același timp

Paralelism dual este împăcarea cu trecutul, cu acea partea din tine despre care ai crezut că s-a vindecat doar pentru că a trecut timpul.       De fapt, această împăcare e un întreg proces, nu poate începe azi și să se încheie tot azi. E nevoie să împaci mai multe persoane din interiorul tău: copilul, adolescentul, tânărul. Și cu adultul ai ceva de lucru. Copilului îi spui că îl iubești, că nu a greșit, că ești mândră de tot ce a făcut, exact așa cum a făcut. Dar și că ești fericită când el e fericit. Cu adolescentul e mai greu . În dialogul cu el te poți întâlni cu acuzele și rebeliunea. Tânărul îți poate spune că a pierdut timpul, că a trecut viața pe lângă el și a ratat atâtea oportunități. Adultul nu are nevoie decât de prezența ta, aici și acum. Nu e ușor și nici nu e necesară graba. Așa începe rescrierea poveștii. Meriți!

Paralelism dual sau Jurnalul Biancăi – un dialog curajos cu sine și cu ceilalți. Și pentru că ea, Bianca Covaci, a avut curajul să-și spună povestea, eu am simțit să vorbesc despre carte, așa, oferind povestea mea.  Numai prin propriul exemplu pot arăta ce înseamnă cartea asta pentru mine, cât și cum m-a ajutat.

Titlu: Paralelism Dual
Autor: Bianca Covaci
An apariție : 2023
Editura: RISOPRINT
Nr. Pagini: 156
Limba: Română
Gen Literar: Self Help
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 4170

Alte recenzii de la Bianca Covaci:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Femei pe rug” de Kiran Millwood Hargrave
Recenzie “Femei pe rug” de Kiran Millwood Hargrave

Pe insula din nord-estul Norvegiei vine o furtună puternică și tot mersul firesc al lucrurilor se prăbușește. După ce patruzeci de bărbați dispar pentru totdeauna în apele nemiloase ale mării, Vardø devine o așezare a “amazoanelor”. Abia când se strâng toate în...

Recenzie ”Pasagerul” de Cormac McCarthy
Recenzie ”Pasagerul” de Cormac McCarthy

Cu toată bravada mea și cu toate că mă bat cu pumnul în piept că nu mă las influențată, n-am avut încotro și m-am aliniat și eu printre entuziaștii cititori ai lui McCarthy, stârnită de isteria din online la apariția pe piața românească a dipticului romanesc Pasagerul...

Recenzie ”Grădinile Finzi-Contini” de Giorgio Bassani
Recenzie ”Grădinile Finzi-Contini” de Giorgio Bassani

Grădinile Finzi-Contini este considerat deja un clasic al literaturii italiene, o poveste de dragoste (o dragoste adolescentină, cu fluturi în stomac, cu treceri repetitive de la clipe abisale pline de lacrimi amare la clipe de extaz absolut udate cu stropi de...

0 0 votes
Article Rating
Laura Elena Apetroaie este redactor Booknation.ro de 9 ani, 4 zile și a scris până acum 32 articole. Se află pe poziția 10 din 15 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Laura Elena Apetroaie aici. Laura Elena Apetroaie are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments