În ciuda titlului, doar începutul cărții poate fi privit ca fiind idilic, și nici acesta integral, ci dacă ne referim strict la amintirile scriitorului din copilărie. Este o carte premiată şi își merită elogiile dacă ținem cont de ideea de bază, de scriitură, și dacă facem abstracție de final care mi-a părut neșlefuit și abrupt. Poate deveni plictisitoare la un moment dat deoarece marșează pe aceleași idei la nesfârșit, văzute și analizate din puncte și unghiuri diferite pe măsură ce apar informații noi în poveste. Este o carte despre visul american, cât de fragil este și cât de ușor poate fi zdrobit. Este despre decizii și atitudini, despre regret și vină, despre încrederea pe care o acorzi oamenilor în ciuda trădărilor zilnice și despre schimbări care nu depind de tine, dar cu care nu te poți obișnui și îți răstoarnă întregul univers.
Seymour Levov pare a avea o viață perfectă sau cel puțin așa a fost văzută de narator, scriitorul Zuckerman, care îl idolatrizează din copilărie. Copil de evreu american, atipic, cu alură de viking (blond, înalt, ochi albaștri), Seymour, alias ”Suedezul” a fost un model pentru ceilalți toată viața: sportiv de top în liceu, veteran în război, căsătorit cu o femeie frumoasă ce a concurat pentru Miss America, moștenitorul unei afaceri productive și tatăl unui copil inteligent.
Problemele lui apar pe fondul războiului din Vietnam și al discriminarii sexuale din acea perioadă. Fiica lui, Merry, un copil inteligent și precoce devine din ce în ce mai revoltată de implicarea Statelor Unite în conflictul din Vietnam și la 16 ani recurge la acțiuni radicale. Merry, afiliată unei grupări teroriste, pune o bombă într-un oficiu poștal din orașul natal, ucide un om și dispare. Tatăl ei este convins că a fost manipulată și folosită de acea grupare extremă. Căutând-o ani de zile, descoperă noi informații despre ce s-a întâmplat atunci și este martor neputincios la năruirea vieții sale perfecte. Pus față în față cu mizeria și ipocrizia ascunsă sub fațada respectabilității oamenilor, Seymour ajunge să-și schimbe percepția boemă despre realitate. Decăderea fiicei sale, asumarea unei ideologii stricte și în neconcordanță cu reguli igienice și sociale minime și de bun simț îl aruncă în depresie. Se simte neputincios să-și convingă copilul de bunele lui intenții, se simte incapabil să-l îndrume sau să-l salveze.
Cartea, apărută în 1997, a câștigat premiul Pulitzer și este deja catalogată ca un roman clasic. A fost inclusă pe lista celor mai importante o sută de romane din toate timpurile în 1998 de către revista Time. Titlul cărții te-ar putea duce cu mintea la o poveste încadrată într-un spațiu idilic, undeva la țară printre crescători de animale sau fermieri. Povestea, în schimb, te aruncă cu violență în mediul urban, iar Roth transformă întreaga Americă în terenul de joacă al eroilor săi. Divergenețele de opinie dintre tată și fiică sunt evidente: ceea ce pentru Suedez reprezintă visul american, pentru fiică este egal cu exploatarea, discriminarea și corupția, cu toate acestea părțile care mi-au plăcut cel mai mult din carte au fost chiar aceste discuții dintre tată și fiică, incredibil de bine scrise și cu semnificații profunde. Convertirea ei la jainism este o revoltă împotriva tuturor lucrurilor pentru care a militat în adolescență folosind violența.
Pastorala americană este o poveste despre furie, dezamăgire și pierdere, este despre încercarea unui om de a-și salva viața și familia din calea distrugerii și a urii, este despre neputință, este despre declinul unor orașe americane, distruse din cauza revoltelor și rasismului.
Alte recenzii de la Philip Roth:
