Așa cum am simțit prezența Morții în „Hotul de cărți”, exact senzația de veghere am avut-o în timpul lecturii acestei biografii romanțate.
Ultimele zile ale pictoriței de origine mexicană, Frida Kahlo, așa cum le-a imaginat autoarea de origine croată.
Închisă în patul ei și suferind de pneumonie, printre alte afecțiuni, Frida are suficient timp să-și contemple rolul în lume, așa cum se pregătește mental să-l părăsească. Bătrâna fragilă de 47 de ani, care se recuperează după amputarea piciorului drept, ruminează despre experiențele sale remarcabile atât ca artist, cât și ca soție frumoasă și exotică a celebrului muralist Diego Rivera (numit aici pur și simplu „Maestrul”).
Totuși, toată viața ei, cea de suferință fizică este cea care o definește cel mai mult în această carte. O criză de poliomielita din copilărie îi ofilește piciorul; un accident înfiorător de tramvai aproape că o ucide când era adolescentă; iar durerile cronice de spate fac chiar și stând nemișcat și pictat un act sfidător de autocontrol și voință.
De asemenea, sunt explorate evenimentele bine-cunoscute și bârfele din biografia ei, inclusiv femeia cronică a soțului ei. El o trădează împreună cu sora ei mai mică și sănătoasă, Kity, un act care este deosebit de profund, chiar dacă Frida le iartă pe amândouă. O aventură cu Leon Trotsky exilat, îi oferă o perspectivă asupra a ceea ce se simte să fii cealaltă femeie pentru o schimbare și sugerează că flirtul de lungă durată al Fridei cu comunismul are mai puțin de-a face cu ideologia, decât cu apropierea de soțul ei.
Dar este durerea și dorința de a se ridica deasupra corpului ei fizic, la care se întoarce din nou și din nou, chiar dacă își dă seama că cea mai bună lucrare a ei nu ar fi fost posibilă fără ea. Aparent neputincioasă la sfârșit, ea este lăsată să decidă în cele din urmă cât de mult rol să aibă în propria ei moarte. Această lucrare, deseori dezamăgitoare, include ample reflecții ale conștiinței și scurte examinări ale artei lui Kahlo și modul în care a fost influențată de viața ei.
Portretul elegant al unui artist care îi conferă lui Kahlo o vulnerabilitate și o complexitate, care adesea lipsesc din imaginile kitsch ale ei care abundă astăzi.
La unii, Moartea vine pe neprins de veste, la alții, vine cu alai, meseni, și muzică. La Frida, – din fașă, și a tot dădăcit-o, până nu a stors-o de puteri, de tot ce-a avut ea mai scump. De aceea, cea mai celebră mexicană din lume, a pictat mereu doar moartea sa, cea ma fidelă prietenă.
Alte recenzii de la Slavenka Drakulic:
