“O ascultam vrăjit cum turuia neîncetat despre nimicurile legate de obiceiul degustării licorii fierbinți. Pregătirea minuțioasă a cafelei, cu absolută dedicație a zeiței mele de bronz, mi s-a părut dintr-odată un lucru încărcat de semnificații. Nesătul, i-am cercetat centimetru cu centimetru luciul pielii, care refuza să fie întunecată de tot. Se preta la jocuri de lumină arămie, în ton perfect cu spuma cafezinhei. Am avut impresia că încercase să nu dea importanță, sperând că mă voi retrage imediat, dar, cum întârziam și amânam conștient să-i dau drumul încheieturii, a devenit brusc serioasă, cu o notă de condescendență în atitudinea rigidă.” (pag. 17)
Cu o cafea fierbinte lângă mine, așa am început să citesc după 20 de pagini. Nici nu ai cum să reziști fără. J Ritualul cafelei este foarte prezent de-a lungul celor 17 povestiri și dacă ești un iubitor de cafea, sigur ți se face poftă să trăiești bucuria savurării ei. Vă recomand să citiți cartea în prima parte a zilei. J
Poveștile se citesc cu ușurință, dar destul de diferite una de cealaltă, ca stil, personaje și acțiune. Naratoarea ne poartă prin diferite colțuri ale lumii, ne face cunoștință cu diferite personalități, una mai surprinzătoare ca cealaltă.
Deși acțiunea este predominantă, mi-a plăcut să descopăr pasaje în care focusul se muta în sufletul unui personaj pe care aveai ocazia să îl diseci în interior pentru a-i înțelege nevoile, dorințele sau defectele. Această tehnică de descriere a caracterelor mi-a aprins compasiunea și am reușit pe parcursul lecturării să simpatizez toate personajele.
“Emilian sorbi o gură lacomă din cafeaua tare și ridică din umeri înainte să răspundă. Păru derutat o secundă, dar nu fusese decât o părere. Obiectivul lui trebuia atins indiferent de opoziția întâmpinată. Era obișnuit cu lamentările celor responsabili să semneze soarta celor dragi. Atât de obișnuit, încât devenise imun.” (pag.78)
Modurile de expunere utilizate cel mai des sunt narațiunea și dialogul, care m-a ajutat să îmi fac o imagine mai clară despre fiecare în parte, prin limbajul folosit, relația pe care o aveau cu ceilalți, emoțiile care reieșeau din cuvintele rostite.
“M-am așezat aproape de ea, pe nisipul uscat și afânat și, fără să-i vorbesc, i-am mărturisit că o iubesc. Că mi-a lipsit vocea ei pregnantă. Am plâns ca un copil. Din nou, mi-aș fi dorit să aflu. Au fost primii mei pași în nisip?” (pag.191)
Ce face cartea să fie diferită de ce am citit în ultima vreme este sensibilitatea din spatele povestirilor, atenția la detalii și la anumite aspecte ale vieții peste care în general trecem cu superficialitate.
“Dar mamele experimentează o renunțare de sine monstruoasă, dacă stau bine și mă gândesc. Degeaba, aș fi vrut să fie egoistă. Măcar atunci. Măcar o dată. Nu a fost capabilă. Probabil nici măcar n-aș fi înțeles vreodată asta. Dar acum sunt mamă, la rândul meu, și știu. Devenim propriii noștri monștri. Ne suprimăm și ne ținem respirația în suspensie eternă dacă manifestarea asta a noastră aduce bunăstare sufletească copiilor rupți din carnea noastră.” (pag.231)
Fiecare poveste a fost ca o mică părticică ruptă din sufletul autoarei. Pline de tâlc, emoție și învățături profunde.
Recomand cartea, neapărat cu o cafea la pachet, și cu empatia disponibilă pentru a înțelege personajele și a lăsa învățăturile să pătrundă în inima cititorului.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE libris.ro
Alte recenzii de la Monica Tonea:
