Am citit și Jonathan Strange & Mr Norrell acum câțiva ani, dar n-a fost pe gustul meu și mă temeam că Piranesi va fi o dezamăgire, dar e cu totul altă mâncare de pește. Am intrat destul de greu în poveste, ritmul este inițial destul de lent și monoton și ai nevoie de un pic de timp pentru a te acomoda cu conceptul de lume, timp și spațiu. Autoarea te aruncă într-o Casă imensă, formată din săli monumentale, mobilată cu statui enigmatice și sugestive, casă care găzduiește oceanul la parter și norii la etaj. Este un întreg univers, o lume complexă și întortocheată, mărginită de curți goale în care poți vedea doar aștrii cerești și în care prezența umană este aproape nesemnificativă: doi bărbați vii și 13 schelete.
Mi-a plăcut incredibil. Mi-a părut extrem de originală și plină de simboluri și extreme. Cred că e una dintre puținele cărți citite care poate fi interpretată în funcție de mentalitatea și viziunea cititorului. M-am regăsit pierdută în marile săli. Am rătăcit căutând ceva, neștiind ce anume, dar încercând să dobor niște limite care mă sufocau spre ceva care m-ar fi adus mai aproape cu un pas de siguranță și liniște. E o provocare cartea asta. Nu e o lectură pentru orice gen de cititor, ai nevoie de o anumită stare și un anumit grad de saturație de la realitate și cotidian. E o evadare, o gură de altfel de aer, un refugiu, o întoarcere la origini, o foaie albă pe care poți scrie tot ce-ți dorești fără teama că cineva te va judeca sau te va arăta cu degetul. N-aș fi crezut că o cărticică de 200 de pagini te poate zdruncina atât de tare, dar esențele puternice se țin în recipiente mici. Și cartea asta are toate ingredientele necesare pentru a emite un parfum extrem. Dar e în funcție de gustul fiecăruia dacă va savura sau ba aroma.
Sunt conștientă că e posibil ca percepția mea să fie total eronată și opusă intenției autoarei, dar vorbesc doar de ceea ce mi-a inspirat mie. Sunt curioasă să văd și alte păreri și percepții pozitive despre această carte. Aș propune un club de lectură pe marginea ei, dar mi-e teamă că n-am să am succes.
Dar m-am îndepărtat de carte. Să revenim. Piranesi este povestea unui om singur, izolat, rupt de omenire aproape în totalitate. Am avut senzația de experiment de la primele pagini și ăsta e marele merit al autoarei. Mi-a îndreptat percepția către ceea ce a dorit ea să construiască. Piranesi este un om de știință, un explorator și un observator care perseverează în procesul cunoașterii efective. Mintea lui este o foaie albă care caută cunoașterea și iluminarea. Este o reconstituire a unui Eu, dar plecând de la o bază diferită, mai empatică, mai umană, mai tolerantă, mai înclinată către acceptare față de versiunea anterioară. Piranesi primește un puzzle sub forma unor jurnale scrise de o altă personalitate a sa, aflată într-un alt stadiu de cunoaștere și dezvoltare. Și construiește. Bucată cu bucată, cuvânt cu cuvânt, întâmplare cu întâmplare. Construiește fără a-și aminti brusc totul, fără a-și aminti nimic sigur. Ca și când ar citi o poveste despre altcineva. E oare relevant cine a fost din moment ce e evident că acea personalitate nu va putea nicicând să se întoarcă? Contează trecutul sau doar clipa prezentă? Contează ce ai fost sau ceea ce ești? Aceaste descoperiri, acești pași mici și nesiguri pe urmele propriului Eu îi pun în pericol inocența. Lumea lui e Casa, dar existența lui e definită de toate relațiile și conexiunile din cealaltă lume. Și atunci unde ar trebui să aleagă să se oprească sau să trăiască? E Casa o lume infinită și fascinată sau doar o închisoare?
Piranesi are caracterul unui nou născut, neafectat încă de defectele omenirii: lăcomie, răutate, violență, invidie. Este curios și are instinctul supraviețuirii, dar toate acțiunile sale sunt lipsite de răutate, încearcă să protejeze și să nu pună în pericol nimic din ceea ce-l înconjoară. E un pacifist și un ecologist care se bucură de spectacolul vieții.
E o lectură complexă, plină de simboluri și reprezentări abstracte care îți forțează limitele imaginației. Este plină de mister și magie, dar o magie specială care nu implică cozi de matură și praf de oase, ci se apropie mai mult de știință și de transcenderea realității spre absurd. Un imposibil ce ar putea fi plauzibil. Este o carte plină de poezie și rimă, o percepție alegorică și suprarealistă a unui concept atât fizic cât și mental. Casa lui Piranesi poate fi un labirint, o închisoare, la fel de bine cum poate fi un refugiu. În Casă nu există trecut și viitor, nu există decât acum și aici și este suficient pentru Piranesi. Sau ar fi dacă n-ar exista Celălalt. Această a doua prezență umană transformă tot și distorsionează toată existența lui Piranesi. Prieten sau dușman? Egal sau sclav?
Cei doi oameni care împart această casă au viziuni total diferite. Pentru Piranesi Casa este însăși Mama Natură, un adevărat paradis pe care-l divinizează și respectă, în timp ce pentru Celălalt este plină de pericole și amenințări, doar un spațiu infinit și gol care ascunde cu încăpățânare misterul cunoașterii absolute. Sunt două perspective diametral opuse: știință versus magie, sacru versus profan, naivitate versus ambiție.
Univers alternativ, real sau imaginar, existență paralelă, lume imaginară și imprevizibilă ce se scaldă în mister, metaforă vie și complicată existentă doar în plan mental, lume apărută din idei ce curg din altă lume, vise ce distrug bariera spațiului și sprijină călătoria între lumi, orice ar fi, un singur lucru e cert. Piranesi, oriunde ar exista Casa, trăiește mulțumit în ea, fără a aștepta ca cineva să vină să-l salveze. Asta e toată lumea lui. El e copilul Casei trăind într-o stare de semireverie și un echilibru precar de care ține cu dinții.
Nu este o lectură pentru sceptici și realiști, care ar putea pune o etichetă crudă de psihic instabil, este o lectură ce îți testează și forțează limitele imaginației și te provoacă să depășești bariera prejudecății și a etichetelor. Este minunat scrisă. Este plină de mister și sfidează realitatea. Și mi-aș fi dorit mai mult, dar am și senzația că autoarea s-a oprit exact când trebuia pentru ca misterul să nu fie dezvăluit în totalitate.
Alte recenzii de la Susanna Clarke:
