Vreau să punctez un lucru ca să fie clar de la început: nu sunt împotriva basarabenilor, dar nici nu-s vreo fanatică pe tema unirii. N-am nimic cu cei care vin din Republica Moldova și se stabilesc la noi. Mi-am dorit să citesc cartea lui Vakulovski și am plecat la drum foarte entuziastă, dar ce-am citit mi-a lăsat un gust amar. Și ce e mai grav e că nu înțeleg de ce este promovată. Mi-e peste mână să înțeleg ce caută în colecția 10+ de la Polirom. Mi-e peste puteri să accept că pentru cartea asta s-a tăiat un pom, fir-ar a dracului de treabă! Mare păcat!
N-am nici cea mai mică intenție să comentez sau recenzez pe marginea aberațiilor psihedelice și teribiliste ale autorului.
Ce să-ți povestesc? Despre anii drogați în care nu știu ce s-a întâmplat?
Sinceră să fiu îi pot găsi o scuză dacă mărturisește că a scris cartea drogat fiind, dar nu înțeleg de ce nu a retras-o de pe piață când s-a trezit din prostie, pardon euforie? Probabil că încă se consideră pizdeț și d-aia, d-aia, d-aia, d-aia, d-aia (asta e unul dintre cele mai bune citate din carte, era mai lung, dar ideea de bază cred că se înțelege de la primul cuvânt).
Trebuie să recunosc că am apreciat totuși sinceritatea (chiar dacă mare parte din carte e evident că i-o ia gura înaintea minții când scrie) din următoarea concluzie (și citez aici): Cărțile care au fost scrise pentru că autorul voia să o facă și el pe scriitorul se recunosc foarte ușor, îi recunoști lecturile, obsesiile de căcat și atât. Vrei să dai foc atunci la toate cărțile și să bați autorul.
Cartea n-are decât 180 de pagini bine aerisite, capitole scurte și nicio pretenție de cine știe ce lexic care să-ți ridice probleme la fileu sau să-ți îngreuneze lectura, cu toate acestea eu, cititor de cursă lungă, am tras de mine aproape o săptămână să o termin și, când am ajuns la final, îmi venea să-mi trag două când am realizat că mi-am bătut joc singură de timpul meu. A fost atât de levâi (apropo, am mai pierdut timpul si cu descâlcirea argoului basarabean care nu-mi va folosi niciodată la nimic), încât am simțit nevoia să citesc și părerea altora. Am găsit o recenzie care încercă să mă convingă că dacă nu găsesc printre rânduri influențe și exerciții literare sunt o nulitate în materie de literatură și îmi lipsește unghiul tehnic și experiența. Wvai, mă leși??!
Rezumat: toți sunt idioți și tâmpiți.
Concluzia: mai trag un fum de marijuana…
Pe scurt, ne sunt servite câteva zeci de povestiri scurte și foarte scurte ale unui student basarabean, relocat la Cluj a cărui singură plăcere în viață sunt drogurile și alcoolul. Stimulat de ele împroașcă fiecare pagină cu ură, scârbă, fatalism, misoginism, violență, deznădejde, lehamite și tristețe într-o carte despre nimic, lipsită de orice profunzime și sens, plină de trânte ale naratorului cu sticla și bulibuleatorul și fabulațiile superficiale generate de acestea. Eu știu că viața e de multe ori absurdă și fără sens, dar dacă simți nevoia să o părăsești, ar trebui s-o faci fără să-i mai chinui și pe alții cu inepțiile tale…
Mă încurajez cu gândul că a fost scrisă în tinerețe (este catalogată de unii drept debut remarcabil) și între timp și-a cizelat și perfecționat scrierea și stilul, dar n-am nici cea mai mică intenție să verific citindu-i și altă carte. Nu, nu…ce-i destul, e destul!
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
Alte recenzii de la Alexandru Vakulovski:
