Recenzie „Plăceri interzise” (Anita Blake #1) de Laurell K. Hamilton

de | mai 21, 2016 | Beletristică, Fantezie, Horror și Thriller, Recenzii cărți

Placeri interzise, Laurell K. Hamilton

Cu Editura Tritonic „am făcut cunoştinţă” atunci când am pus mâna pe volumul Circul Damnaţilor de Laurell K. Hamilton. Deşi al treilea volum din seria Anita Blake, primul fiind Plăceri interzise, iar al doilea, Cadavrul care râde, m-a captivat atât de mult încât am vrut să citesc şi începutul legendei.

Mergând întocmai ca un rac, am poposit într-un final şi asupra volumului Plăceri interzise. Primul volum al seriei Anita Blake este întocmai ca un Buffy- spaima vampirilor combinată cu societatea din Vampirii Sudului a lui Charlaine Harris şi strălucirea vampirilor lui Anne Rice, dând astfel naştere unei lumi reale pierdută în fantastic.

Personajul principal este nimeni alta decât Anita Blake, reanimator de meserie dar şi consultant al poliţiei în crimele mistice. Trăind într-o lume unde personaje precum vampirii, licantropii, reanimatorii, vrăjitoarele şi nu numai au devenit ceva banal pentru oamenii obişnuiţi, Anita Blake este ca o superwoman ce vine să echilibreze balanţa lumii.

Deşi este o crimă pedepsită de justiţie să ucizi un vampir, eroina noastră a găsit subterfugiul perfect pentru a distruge „ceea ce-i provoacă frică”. Cunoscută drept Călăul în lumea vampirilor, Anita are şi rol de executor al vampirilor care fac victime în rândul oamenilor. Când un vampir iese în evidenţă prin crimele sale, Anita, însoţită de un ordin judecătoresc bineînţeles, vine şi pune capăt ororilor.

Dar ce se întâmplă atunci când vampirii supremi sunt ucişi pe capete, iar însăşi vampirul suprem, stăpân al oraşului îţi comandă să găseşti asasinul? Dacă eşti Anita Blake, îi închizi uşa în nas şi te rogi să îl prindă razele soarelui pentru a te scăpa de pacoste.

Dar vin momente când chiar şi Anitei Blake îi poţi forţa mâna, obligând-o să-ţi execute comenzile. Mergând la o simplă petrecere a burlăciţelor, Anita se trezeşte odată cu răsăritul soarelui că prietena ei, Catherine este sub influenţa unui vampir mârşav; Nikolaos, vampirul de o mie de ani este un personaj de care poţi scăpa numai mort, iar coşmarul tău cel mai îngrozitor nu e atât de mort pe cât ai crezut.

Va putea Anita Blake să îndeplinească ordinele lui Nikolaos şi să o salveze pe Catherine de sub influenţa vampirului? Şi ce, sau cine este marele coşmar al Anitei şi cum va putea ea să-l învingă?

De ce ai citi seria Anita Blake? Păi nu ai avea de ce. Nu pierzi decât o serie trăsnet cu vampiri recunoscuţi de societatea umană, reanimatori ce pot trezi la viaţă morţii pentru a-i întreba unde şi-au ascuns comorile, o eroină fană declarată a pinguinilor de pluş şi vampiri demni de romanele lui Anne Rice.

Laurell K. Hamiton este cunoscută pe piaţa românească de carte doar prin intermediul primelor trei volume din seria Anita Blake, Plăceri interzise, Cadavrul care râde şi Circul damnaţilor (cu atât au vrut cei de la Editura Tritonic să ne încânte retinele, dar e bine şi atât) şi cu primul volum din seria Meredith Gentry, Sărutul din umbră, apărut la Editura Leda.

În ceea ce mă priveşte pot afirma că această serie „face toţi banii”. Este acel tip de fantasy lipsit de dulcegăriile duse la extrem, cu o eroină simplă, care nu are cine ştie ce puteri foarte speciale şi care scapă din ghearele morţii de cele mai multe ori dacă nu printr-un exces de voinţă nemaipomenit, atunci printr-un noroc chior.

Plăceri interzise este un roman alert, cu personaje care mai de care mai diferite, cu o eroină adevărată, cu evenimente ce se pot plia pe realitate. Odată păşit în lumea creată de Laurell K. Hamilton, ajungi în realitatea ta altfel, realitatea trecută de anostul gri, o realitate supranaturală.

 Edward îmi aruncă o privire, apoi se uită din nou la Zachary.
‘Cine-i ăsta?’
‘Bănuiesc că ucigaşul vampirilor’, i-am răspuns.
Zachary se înclină uşor. Un ghoul se rezemă de piciorul său şi el îi mângâie capul, chel aproape.
‘Când ai ghicit?’
‘Chiar acum. Gândesc cam greu anul ăsta

Titlu: PLĂCERI INTERZISE (ANITA BLAKE #1)
Autor: Laurell K. Hamilton
An apariție : 2006
Editura: TRITONIC
Nr. Pagini: 368
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3604

Alte recenzii de la Laurell K. Hamilton:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Diana Daniela Macovei este redactor Booknation.ro de 11 ani, 2 luni, 28 zile și a scris până acum 310 articole. Se află pe poziția 6 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Daniela Macovei aici.
Subscribe
Notify of
guest

2 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Barbalata Mirela

Nu ma atrage genul acesta de carti; desi, recunosc, nu am citit nimic pana acum 🙂