Recenzie „Poeme la modă” de Anca Rotman

de | aug. 18, 2015 | Poezie, Recenzii cărți

Anca Rotman - Poeme la modaPoeme la modă este volumul de debut al Ancăi Rotman, absolventă a Facultății de Drept și doctor în Științe Juridice. Poeta este pasionată de pictură și grafică, iar versurile poemelor sunt completate de câteva dintre lucrările acesteia.

Anca Rotman realizează, de asemenea, ansambluri 3D și accesorii la modă, de unde și titlul volumului de față. Dar, același titlu poate însemna faptul că poezia poate fi citită și în zilele noastre fără teama că ai fi demodat. Ba dimpotrivă.

Descrierea lui Horia Gârbea nu poate fi trecută cu vederea pentru că sintetizează foarte bine ideea lirismului din această carte:

O subiectivitate jucăușă, o fantezie capricioasă și arborescentă, libertate de asociere nelimitată a termenilor – iată ce caracterizează textele cu care Anca Rotman face pasul de la reprezentarea prin linii, culori, volume la cea prin cuvinte.

Dacă acesta i-a comparat poemele cu versurile semnate de Nina Cassian sau Gabriela Melinescu, eu am regăsit puțin din profunzimea Norei Iuga, fetița cu o mie de riduri. La fel ca aceasta, prin alăturarea neobișnuită a unor termeni aproape banali, Anca Rotman a creat imagini inedite și expresii de un rafinament mai rar întâlnit.

Mie mi-a plăcut. Pentru că apreciez literatura altfel, mă incită noul, îmi plac oamenii inteligenți și pasionați de artă. Pentru că admir persoanele de la care am ce învăța.

Dintr-o carte de nici 100 de pagini, poți avea ocazia să pictezi lumi noi prin care să te plimbi nestingherit. Este posibil ca același poem să-ți creeze stări diferite dacă îl citești de mai multe ori. Mie mi s-a întâmplat.

Cititul a devenit un trend, iar volumul cu cele 60 de Poeme la modă poate reprezenta broșa în formă de ac de siguranță ce dă valoare unei ținute monotone, transformând-o într-un outfit modern ce îți va îmbrăca retina în „sacou de frunze late/ și fustă din cortină,/ pantofi din coji de nucă/ cu toc de lumânare/ topită în mărgele,/ ciorapi pestriți la modă,/ cercei din praf de șoapte”…

Titlu: POEME LA MODĂ
Autor: Anca Rotman
An apariție : 2015
Editura: TRACUS ARTE
Nr. Pagini: 92
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2560

Alte recenzii de la Anca Rotman:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Georgiana Mihăilă a fost redactor Booknation.ro și a scris 2 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Georgiana Mihăilă aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments