Recenzie „Poftă de ciocolată” de Care Santos

de | feb. 4, 2019 | Literatură Contemporană, Literatura Universală, Recenzii cărți

„Ciocolata, ca oamenii, e o microstructură extrem de complexă.”

Cum să faci din ciocolată o poveste… sau o artă? Ori, cum ar fi să plasezi ciocolata în centrul sistemului solar, iar personajele să orbiteze în jurul ei precum nişte planete atrase de aroma şi gustul său?

Poftă de ciocolată de Care Santos prezintă poveştile de viaţă a trei femei… din timpuri diferite, dar care le leagă istoria unui singur obiect: o ciocolatieră fină, din porţelan, creată în secolul XVIII pentru o membră a familiei regale din Franţa – Madame Adélaїde.

„Noi, oamenii, ne plictisim de toate, e în firea noastră. De obiecte, de distracţii, de familie, chiar şi de noi înşine. Chiar dacă avem tot ce dorim, chiar dacă ne place viaţa sau ne împărţim zilele cu cel mai bun om din lume. Noi, oamenii, mai devreme sau mai târziu, totdeauna ne plictisim.”

Sara, Aurora şi Marianna – trei poveşti seducătoare şi dulci-amărui din inima Barcelonei cu un numitor comun de bază: pasiunea faţă de ciocolată. Trei personaje fictive care aduc în jurul lor personaje istorice reale.

Iar ciocolatiera? O colecţionară de suflete şi istorii individuale. Un mijloc de a-ţi depăşi propriile limitări şi trasarea destinului personal.

Poftă de ciocolată nu descrie reţeta pentru ciocolata perfectă, şi nici o reţetă despre cum să-ţi trăieşti viaţa… Mai degrabă, ar putea fi un indiciu subtil despre acceptarea aromelor vieţii, care pot fi dulci, sărate, piperate, amare…, dar şi despre asumarea propriilor decizii.

„Orice alegere presupune cincizeci de renunţări! Aşa-i făcută viaţa, exact aşa, din alegeri şi renunţări.”

Titlu: POFTĂ DE CIOCOLATĂ
Autor: Care Santos
An apariție : 2016
Editura: HUMANITAS FICTION
Nr. Pagini: 352
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 1594

Alte recenzii de la Care Santos:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Ana Dumitraşc a fost redactor Booknation.ro și a scris 58 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ana Dumitraşc aici.
Doar un cititor pasionat...
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments