Mi-a luat mai mult timp să citesc dezbateri și păreri și opinii pro și contra acestei cărți decât cartea în sine. Este o carte controversată, ecranizată într-o producție și mai controversată. N-am văzut filmul, decât un trailer. Foarte violent și decadent.
Este o satiră distopică și violentă, scrisă în ’62 și plasată undeva la sfârșitul secolului trecut, într-o societate în care pumnul face legea printre membrii tinerei generații. Pare că autorul a fost marcat de o vizită făcută în Leningrad și de societatea încropită de sovietici, dar recunoaște că era deja foarte îngrijorat de violența juvenilă întâlnită în propriul oraș. Dezvoltă un limbaj original care este o trăsătură distinctă și renumită a cărții.
Pe fondul unei criminalități aflată într-o continuă creștere, generată de acțiunile unei generații tinere și distructive, cartea prezintă prin ochii personajului principal, Alex, o culme a cruzimii, o amenințare directă la adresa celorlalți membri ai societății, în special a celor bătrâni și a copiilor. Alex este dependent de violență, e un criminal sadic care savurează fiecare moment al faptelor sale, iar după ce ucide este arestat și supus Tehnicii lui Ludovico. Primul experiment al Institutului de Stat pentru Recuperarea Caracterelor Criminale, o terapie extremă ce-l vindecă de violență, într-un mod grotesc. Scăpat de tendintele criminale, Alex pică în cealaltă extremă și, eliberat, devine victimă a violenței celorlalți.
Întrebarea sau discuția propusă de autor este: ce ar fi de preferat în cazul agresorilor tineri? Închisoare, școală de corecție sau o terapie agresivă echivalentă cu o spălare a creierului? O carte care pune accentul pe libertatea de a alege. Există bine fără rău sau rău fără bine? Îți asumi actele săvârșite și plătești pentru ele sau societatea, tratându-te ca pe un obiect, decide în locul tău și ia măsuri drastice. Alex, subiectul nostru, este violent, dar este perfect conștient de diferența dintre bine și rău. Cruzimea sa este o alegere, nu o boală. Iar autorul vede în terapia propusă de societate un refuz al calității sale umane. Cred că autorul a scris cartea ca pe un semnal de alarmă în ceea ce privește necesitatea educației ca obstacol în calea agresivității. Avand în vedere finalul, mi-a părut că aceasta este teoria autorului care crede că violența juvenilă este doar o etapă înaintea maturizării individului, o perioadă în care energia exuberantă a tinereții trebuie canalizată spre lucruri pozitive pentru a nu degenera, o perioadă care, dacă beneficiază de educația și atenția corectă, poate fi depășită și poate conduce spre o dezvoltare normală.
