Recenzie „Portocala mecanică” de Anthony Burgess

de | nov. 24, 2020 | Horror și Thriller, Literatura Universală, Recenzii cărți, Science Fiction & Fantasy

Mi-a luat mai mult timp să citesc dezbateri și păreri și opinii pro și contra acestei cărți decât cartea în sine. Este o carte controversată, ecranizată într-o producție și mai controversată. N-am văzut filmul, decât un trailer. Foarte violent și decadent.

Este o satiră distopică și violentă, scrisă în ’62 și plasată undeva la sfârșitul secolului trecut, într-o societate în care pumnul face legea printre membrii tinerei generații. Pare că autorul a fost marcat de o vizită făcută în Leningrad și de societatea încropită de sovietici, dar recunoaște că era deja foarte îngrijorat de violența juvenilă întâlnită în propriul oraș. Dezvoltă un limbaj original care este o trăsătură distinctă și renumită a cărții.

Pe fondul unei criminalități aflată într-o continuă creștere, generată de acțiunile unei generații tinere și distructive, cartea prezintă prin ochii personajului principal, Alex, o culme a cruzimii, o amenințare directă la adresa celorlalți membri ai societății, în special a celor bătrâni și a copiilor. Alex este dependent de violență, e un criminal sadic care savurează fiecare moment al faptelor sale, iar după ce ucide este arestat și supus Tehnicii lui Ludovico. Primul experiment al Institutului de Stat pentru Recuperarea Caracterelor Criminale, o terapie extremă ce-l vindecă de violență, într-un mod grotesc. Scăpat de tendintele criminale, Alex pică în cealaltă extremă și, eliberat, devine victimă a violenței celorlalți.

 

 

Întrebarea sau discuția propusă de autor este: ce ar fi de preferat în cazul agresorilor tineri? Închisoare, școală de corecție sau o terapie agresivă echivalentă cu o spălare a creierului? O carte care pune accentul pe libertatea de a alege. Există bine fără rău sau rău fără bine? Îți asumi actele săvârșite și plătești pentru ele sau societatea, tratându-te ca pe un obiect, decide în locul tău și ia măsuri drastice. Alex, subiectul nostru, este violent, dar este perfect conștient de diferența dintre bine și rău. Cruzimea sa este o alegere, nu o boală. Iar autorul vede în terapia propusă de societate un refuz al calității sale umane. Cred că autorul a scris cartea ca pe un semnal de alarmă în ceea ce privește necesitatea educației ca obstacol în calea agresivității. Avand în vedere finalul, mi-a părut că aceasta este teoria autorului care crede că violența juvenilă este doar o etapă înaintea maturizării individului, o perioadă în care energia exuberantă a tinereții trebuie canalizată spre lucruri pozitive pentru a nu degenera, o perioadă care, dacă beneficiază de educația și atenția corectă, poate fi depășită și poate conduce spre o dezvoltare normală.

Titlu: PORTOCALA MECANICĂ
Autor: Anthony Burgess
An apariție : 2016
Editura: HUMANITAS
Nr. Pagini: 312
Limba: Română
Gen Literar: Science Fiction
Nota recenzorului: 8.5 / 10
Vizualizari recenzie: 1535

Alte recenzii de la Anthony Burgess:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung
Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung

Fiicele din Shandong este o dramă de familie cu accente pe tradițiile chineze și insignifianta viață a unei femei. Ascensiunea unui război civil aruncă familia nobilă Ang în declin, un declin însă care a început o dată cu prima naștere a unei fiice în locul unui fiu...

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

5 2 votes
Article Rating
Angela este redactor Booknation.ro de 7 ani, 7 luni, 8 zile și a scris până acum 623 articole. Se află pe poziția 3 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Angela aici. Angela are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments