Ann Napolitano a scris o poveste despre iubire și durere, despre familie și forța ei, despre traume și vindecare, dar mai ales despre schimbare pentru că despre asta este până la urmă viața. Despre schimbare. Este o poveste ce analizează și despică asumarea unor decizii, alegerea de a-ți trăi viața în așa fel încât să te mulțumesti înainte de oricine altcineva pe tine. Este despre suflete pereche și relații sortite eșecului din start. Este despre a fi cinstit cu tine însuți. Este despre potriviri și nepotriviri de caracter. Este despre familia dată și familia aleasă.
Ann Napolitano construiește o întreagă lume, plină de detalii și culoare în jurul familiei Padavano. O lume în care William, copil crescut fără iubire și într-o tăcere asurzitoare, învață ce este dragostea și cât de mult echilibru și încredere îți poate asigura o familie unită. Urmărim destinele mărunte ale membrilor familiei și suntem martori înmărmuriți la radicala schismă petrecută în sânul ei, una ce pare a fi ireversibilă și de nereparat. Presiunea morală și suferința devin emoții de căpătai pentru anumite personaje și este interesant modul în care alege fiecare să acționeze (diferit) pentru a-și depăși durerea. Ce alegi intre pasiune și datorie? Dacă fericirea ta umbrește liniștea altora pe care o vei sacrifica? Ce justifică nevoia și ce comportament înclină către egoism?
Mi-au plăcut enorm în mod special Sylvie și William, dar fiecare personaj în parte și în felul lui este special (special schițat) și fiecare are rolul lui (ce-și pune amprenta asupra poveștii). Simpatici, frumoși sau mai puțin frumoși, personajele au marea calitate de a transmite emoții și sentimente pentru că Ann nu construiește nimic fără motiv.
Comportamentul părinților lui William a fost de neînțeles pentru mine. Am sperat cu el până la capăt că dezinteresul se va risipi și vor conștientiza cât de mult pierd și cât de tare greșesc.
Mi-a plăcut foarte mult că autoarea a fost atât de atentă în schițarea celor patru surori, atât de diferite, dar cu minți complementare și acționând ca un tot. Inflexiunile temperamentale sunt exploatate la maximum în interiorul familiei de către autoare pentru a crea armonie, o armonie care se destramă ca o ceață odată cu apariția lui William care după ce își câștigă locul în sânul familiei refuză cu îndârjire să fie dat la o parte. Seriozitatea și blândețea Emelinei, autoritatea și determinarea Juliei, entuziasmul și precocitatea Ceciliei, romantismul și toleranța Sylviei sunt ingrediente cheie ale apropierii existente între membrii acestei familii. Toate aceste trăsături pe care surorile le cunosc de mici, cu care au trăit și s-au obișnuit, toată această explozie de comunicare și emoție pentru William este surprinzătoare și de neînțeles. Seniorii familiei Padavano au fost alte două mari surprize și deși inițial simpatia mea a alunecat în ritm grăbit într-o singură direcție, la un moment dat, am experimentat o întoarcere la 180 grade și totul s-a inversat în mintea mea. Am fost dezamăgită și surprinsă în egală măsură și am trăit în cap cu replica: tu ar fi trebuit să știi mai bine și să nu judeci. Până la urmă, vorbim despre o mamă și o fiică care au făcut aceeași greșeală. Alegerea Rosei de a rupe relațiile, răceala adoptată mi s-a părut tulburătoare. Poate că regretul (din cauza unei sarcini neplanificate viața ei s-a terminat înainte să înceapă), frustrarea că i-au fost frânte visele, că n-a mai avut posibilitatea de a-și continua studiile, căsnicia nefericită și anevoioasă alături de un bărbat comod și dezinteresat de bunăstarea materială au determinat-o să adopte această atitudine sau poate pur și simplu și-a pierdut speranța și a clacat.
O altă tehnică interesantă a fost alegerea autoarei de a permite intrarea unui personaj nou la fiecare dispariție a unuia vechi. Acest ciclu de apariții și dispariții a oferit ritmicitate, complexitate și prospețime paletei de personaje.
Viziunea lui Charlie despre viață a fost o surpriză foarte plăcută. Până la împărtășirea acestei concepții nu l-am luat în calcul ca exemplu de admirat, dar apoi a devenit pentru mine un bătrân hipiot pacifist, dezinteresat total de orice lucru material și inclinat către artă, meditație, liniște și frumos. Din această perspectivă, Sylvie era cea mai bună opțiune pentru preferata tatei. Și chiar dacă mie îmi plac temperamentele puternice care știu să se impună, autoritare, Julia nu a reușit să-și găsească locul în inima mea și chiar m-a pus pe gânduri cu anumite decizii care m-au obligat să fac paralele cu unele alegeri personale la care aș fi preferat să zis pas în trecut. În timp ce pentru Julia, statutul era prioritar, pentru Sylvia era absolut neinteresant. Nu o mulțumea o etichetă, nu-și dorea să fie remarcată ca studentă strălucită, ca soție iubitoare sau ca mamă perfectă. Lucrurile care ar fi putut s-o facă fericită și să-i aducă împlinirea erau de altă natură. Multumesc Libris.ro pentru carte.
Tatăl lor, însă, a avut capacitatea de a le aprecia întotdeauna pe fiecare în parte pentru ceea ce aveau distinctiv: pe Julia pentru forță, pe Cecilia pentru sensibilitatea artistică, pe Emeline pentru empatie și toleranță, pe Sylvie pentru aspirații și pentru fiecare în parte păstra în suflet acea iubire necondiționată pe care o camufla sub ghidușul: Hello beautiful! (care este de altfel titlul original al cărții)
Deși pentru Julia, Charlie și William sunt considerați asemănători, pentru mine sunt foarte diferiți. Charlie a știut cum să-și poarte cu afecțiune și mândrie paternitatea și a reușit să se bucure din plin de copiii lui, în timp ce William a fost înspăimântat de ideea de a crește și de a se situa în preajma unui copil. Trauma lui nu l-a lăsat să-și depășească temerile și l-a transformat într-un laș. El nu-și putea permite să aibă sentimente deoarece nu a fost obișnuit niciodată cu emoțiile.
La polul opus este Julia. Nașterea lui Alice și revelația experimentată de ea ca mamă a fost unul dintre cele mai fascinante episoade din carte. A constituit o bilă albă pentru Julia care ajunsese chiar să-mi devină nesuferită. După această mărturisire intimă, acțiunile ei au putut fi într-o oarecare măsură explicabile.
Portret de familie expune și analizează o multitudine de sentimente și trăiri: iubirea frățească, părintească, platonică, pătimașă, loialitatea, onestitatea, vina, frustrarea, furia, disprețul, trauma, frica, ambiția, greșeala, solidaritatea familială, dorul. Fetele (surorile) pot fi acuzate de o grămadă de greșeli în diverse perioade ale vieții, dar niciodată de lipsă de curaj. Fiecare și-a ales drumul fără frică, reușind să se bucure de viață și de ceea ce le-a fost drag. Aceasta a fost arma cu care au înfruntat viața și toate problemele apărute. De asemenea, în ciuda faptului că și-au clădit propriile familii, devotamentul pe care l-au împărtășit a rămas intact chiar și în ciuda a decenii de distanțiere.
V-o recomand cu mare drag deoarece scriitura lui Napolitano are în ea și o dimensiune terapeutică datorată varietății de emoții, sentimente, alegeri și manifestări ale dragostei, dar este în același timp și un manual de înțelegere a cauzelor si efectelor pe care o simplă alegere le generează.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Libris
Alte recenzii de la Ann Napolitano:
