Pentru mine orice reîntâlnire cu Maggie O’Farrell este prilej de bucurie. Niciodată nu m-a dezamăgit și nici nu cred că o va face doarece am încadrat-o pe raftul scriitorilor cu har. Și despre orice s-ar hotărî să scrie știu că va găsi calea să-mi gâdile papilele literare. Ce este interesant și m-a surprins este că scrie non-ficțiune la fel de bine cum scrie ficțiune. Dar recunosc că îmi doresc să-și îndrepte atenția mai repede către ficțiune istorică deorece se pricepe perfect să recreeze epoci și timpuri demult apuse.
Este adevărat că Portretul căsătoriei nu m-a fascinat cum a făcut-o Hamnet, dar am apreciat bogăția detaliilor, stilul muzical și cadența poetică folosite de autoare. Ambientul și epoca au constituit de asemenea bile albe – secolul al 16-lea în două regiuni italiene. Am fost cucerită iremediabil de personajul feminin central – o misterioasă ducesă, o figură istorică reală a cărei moarte prematură a alimentat apariția multor zvonuri, intrigi și bârfe care n-au făcut decât să adâncească misterul dispariției ei fulgerătoare.
Lucrezia de’ Medici se naște în 1545, a treia fată a lui Cosimo I de’ Medici, Duce de Florența, și a nobilei spaniole, Eleonora de Toledo. Este o familie faimoasă și numeroasă (are două surori și cinci frați), mama sa fiind recunoscută pentru rodnicia pântecelui, dar și pentru frumusețea și eleganța sa. După moartea Mariei, sora ei mai mare, este logodită de tatăl său cu fostul pretendent al acesteia, iar la 15 ani este deja căsătorită cu acest Alfonso di Ercole ÎI d’Este, Duce de Ferrara (un bărbat care are dublul vârstei ei și pe care nu l-a văzut decât o singură dată în treacăt) și obligată de noul statut matrimonial să-și părăsească locul natal și să-și urmeze bărbatul la Ferrara. Această înstrăinare și rupere de tot ceea ce era obișnuit și familiar pentru ea este prima traumă trăită de Lucrezia. Dorul de casă și de familie vor constitui o durere constantă pe toată perioada scurtei ei căsnicii, dar nu vor fi, din nefericire, singurele probleme cu care se va confrunta tânăra fată.
Acțiunea cărții este redată de Maggie O’Farell din perspectiva tinerei ducese, iar capitolele fac salturi înainte și înapoi în timp, de la scene desprinse din copilăria Lucreziei până la ultimele sale clipe de viață. De la primul capitol al cărții ne sunt dezvăluite temerile și bănuielile tinerei că va fi ucisă de soțul ei deoarece nu a reușit să-i ofere moștenitorul așteptat. Ducele are nevoie de un moștenitor care să asigure succesiunea familiei asupra titlurilor și averii, puse în pericol de schisma religioasă provocată de mama ducelui (protestantă) în sânul acestei familii catolice. Mergând pe firul gândurilor și fricilor ducesei, autoarea ne poartă înapoi în timp pentru a argumenta și explica concluziile sumbre la care aceasta a ajuns după numai un an de căsătorie. O’Farrell reușește să redea tensiunea constantă sub care trăiește Lucrezia pe perioada căsniciei, redând starea ei de spirit influențată considerabil de acțiunile și comportamentul abuziv, autoritar și agresiv al soțului său.
Tema principală este statutul femeii în acea perioadă. Și e clar care e ținta autoarei: învinovățirea unora și victimizarea altora. Bărbații sunt stăpânii absoluți ai acestei lumi, în timp ce femeile sunt doar mărfuri interschimbabile, bunuri înlocuibile, proprietăți fără drepturi, dar cu multe obligații și responsabilități. Din copilărie, fetele și băieții sunt crescuți, educați și instruiți diferit: băieții pentru a conduce, pentru a se impune, pentru a ști să-și câștige autoritatea, fetele pentru a se supune și a se lăsa conduse. Deși a avut parte de educație grație tatălui său, Lucrezia simte din primele clipe petrecute la curtea soțului că va fi nevoită să-și ascundă o anumită latură a personalității dacă vrea ca această căsnicie să reziste. Pas cu pas și de cele mai multe ori în moduri neplăcute deprinde rolul și locul menit ei la curtea și în familia soțului. Este doar un recipient, mijlocul prin care această familie va căpăta moștenitorul de care are nevoie. Fără acest moștenitor, locul ei la curte nu este justificat. Impresionantul palat al soțului său nu devine niciodată un cămin pentru ea, nu se va simți niciodată aici ca acasă, va fi doar o teribilă fortăreață, o închisoare inexpugnabilă care-i va răpi orice noțiune de libertate. Modul în care percepe toxicitatea propriei căsnicii este influențat și de tiparul căsniciei părinților săi și libertățile de care beneficia mama sa. Personalitatea și mentalitatea bărbatului joacă rol de noroc sau blestem pentru femeia care-i devine soție. Multumesc Libris.ro pentru carte.
La cei 15 ani, deși a fost educată pentru a face față acestei căsnicii, îi este foarte greu să-și dorească o sarcină, chiar dacă această sarcină i-ar garanta mult dorita libertate de mișcare. Sentimentele contradictorii ale fetei sunt foarte bine surprinse de autoare. Lucrezia are de mică un temperament neîmblânzit, este curioasă, neînfricată, deschisă la socializare, capabilă de emoții și empatie, înclinată către pictură și artă, iar toate aceste trăsături vin în contradicție cu așteptările și restricțiile impuse de soț. Viața ei se schimbă radical odată cu căsătoria și Lucrezia este incapabilă să se adapteze și conformeze. Îi este greu să se descurce în hățișul relațiilor și intrigilor de la noua curte. Se simte foarte singură și neînțeleasă, o chinuie dorul de casă, îi este imposibil să se obișnuiască să împartă patul cu un străin care are dublul vârstei ei. Tragedia este iminentă și inevitabilă.
Este un roman bogat descriptiv, cu un final inteligent construit, dar care pe mine nu m-a mulțumit, din contră. Având în vedere că analizează problema discriminării, ce sens are să modifici istoria și faptele reale, dacă doar schimbi o victimă cu alta? De ce ar fi cei îmbrăcați în blănuri mai demni de jelit decât cei îmbrăcați în zdrențe?
Alte recenzii de la Maggie O'Farrell:
