„Poștașul sună întotdeauna de două ori” este prima carte pe care o citesc de la James Cain. Este probabil totodată și cea mai cunoscută carte a sa, care a avut parte de succes nu numai pe plan literar, dar a și fost ecranizată, fiind la fel de iubită în această formă.
Romanul acesta este un clasic al genului noir, care l-a transformat pe autorul american într-un mare scriitor, ba chiar într-un creator al romanului noir de ficțiune polițistă. Astfel, prin operele sale, Cain a dat la iveală o viziune necruțătoare a culiselor vieților americanilor, pe care nu orice scriitor ar fi îndrăznit să o facă.
„Poștașul sună întotdeauna de două ori” a devenit rapid un bestseller la vremea lui și chiar și în ziua de azi este un roman extrem de cunoscut și apreciat de către fanii genului noir polițist
În plus, se pare că apariția cărții a avut parte și de controverse, fiind chiar interzis în anumite state pentru conținutul său exploziv de sex și violență.
În carte e vorba de un tânăr vagabond chipeș care nu are scrupule și despre o femeie atrăgătoare, dar vicleană, căsătorită cu un bărbat care nu este decât un inconvenient în fața fericirii adevărate. Cele două personaje principale nu numai că se aseamănă, dar se și completează de minune, dându-și seama că vor deveni unul pentru celălalt nu numai rai, ci și iad.
În curând cei doi își dau seama că singura soluție la problema lor, soțul grec, este una simplă, dar riscantă
Și totuși, fără prea mari planuri și acționând în mod mai mult spontan, amanții încearcă o primă tentativă pentru a scăpa de cel încornorat. Nu prea le iese, iar vagabondul decide să plece cu coada între picioare, dar nerenunțând cu totul la femeia iubită.
Povestea nu se termină deloc așa iar cei doi amanți vor avea parte de finalizarea dorită, dar fericirea lor nu va dura prea mult timp. Asemănători și totuși diferiți, cu poliția mirosindu-le pe urme, ei își vor da seama că celălalt reprezintă nu doar iubirea vieții lui, ci și cel mai mare necaz cu care s-ar fi putut confrunta.
Mi-a plăcut finalul, dar vă las pe voi să-l descoperiți
Mi-a plăcut și faptul că romanul se axează mult pe partea psihologică, pe ceea ce gândește în parte fiecare personaj. Per total a fost o lectură frumoasă, dar totuși nu extrem de captivantă.
Mă așteptam la ceva mai șocant și nu foarte previzibil cum a fost construită povestea aici. Dar cred că autorul s-a axat mai mult pe sondarea sentimentelor, fricilor și remușcărilor eroilor decât pe inventarea unei istorii cu întorsături de situație.
Iar în final mai am un bai, o nelămurire. Să îmi zică și mie cineva(poate nu am fost tocmai atentă și nici nu am înțeles 100%) de ce este intitulată cartea așa.





