Recenzie „Povestea funcționarului care a devenit cuier” de Dana Nichițelea

de | apr. 13, 2020 | Recenzii cărți

În sfârșit am timp să citesc și pe parcursul zilei, nu doar seara.:)

Voi cum sunteți în această perioadă?

Eu mi-am creat un colțișor cu toate plantele pe care le aveam în casă, am adus între ele un scaun de leagăn și mi-am adunat, aici, toate cărțile care așteptau pe noptieră. În fiecare zi îmi fac o licoare magică, ceai, cafea sau cacao cu lapte, mă îmbrac într-o rochiță de vară și savurez filă după filă, carte după carte, călătorind astfel prin misterul poveștilor.

Astăzi m-am delectat cu Povestea funcționarului care a devenit cuier – Dana Nichițelea. 

O copertă melancolică cu un domn elegant și visător care își îndreaptă pașii spre lumi nebănuite. Răsfoiesc cu nedumerire, cum se poate transforma un funcționar într-un cuier și descopăr că titlul aparține poveștii cu numărul patru din cele 20 cuprinse în carte.

Nu m-am putut abține și am început chiar cu ea, pentru a dezvălui misterul.

“Oricui aș povesti cu ce mă confruntam zilnic, ar fi considerat că e de domeniul science-fiction-ului…și totuși asta era viața mea de acum…” (pag. 47)

Am descoperit aici un personaj care mi-a stârnit compasiunea după prima pagină.

Un soț cu doi copii și o nevastă care depinde de el financiar. Își detestă job-ul, dar situația în care este nu îi permite să facă mari schimbări. Și totuși, schimbările vin la el pe nepregătite. Dacă vor fi în sensul bun sau rău și care este legătura dintre el și cuier, veți afla adulmecând cuvintele dintre pagini.

Apoi, am redat startul lecturii începând cu primele pagini. În suflet mi-a pătruns un copilaș care mi-a captat toată atenția și empatia. 

 “Micuțul privi printre lacrimi cum se îndepărtează femeia uscată care îi dăduse viață. Își sterse mucii de mâneca bluzei murdare de treining și se uită ca un câine bătut spre Măria. Era sora vitregă a mamei, făcută cu alt bărbat. O mai văzuse când avea vreo patru ani. Stătuse la ei câteva luni cu tot cu cei trei copii ai ei, după ce fugise de acasă. Mânca bătaie mai des decât aveau bani de pâine. Fusese greu atunci, atâtea suflete în două camere mucegăite. Și Benone, bărbatul de atunci al mamei, strâmbase din nas. Ce căutau ăștia pe capul lor?” (pag. 29)

Douăzeci de povești în două sute de pagini. Situații diferite de viață, emoții direrite, personaje care se confruntă cu situații peste care poate ar fi crezut că nu pot trece. Și totuși, capătă curaj, putere, să facă față tuturor provocărilor. Uneori cu cicatrici, alteori doar cu lecții învățate, cu lacrimi sau cu dezgust, cu o așezare interioară, înțelepciune sau revoltă.

În povestea Kaput, m-a marcat puterea sufletească a femeii în jurul căreia se petrece acțiunea. O viață prea dură pentru o singură femeie. Dar ea le-a îndurat pe toate și a mers mai departe. Câtă suferință poate ascunde un destin!

“Văd boțul ăsta de carne, hrănit din mâna mea, cum prinde aripi în fiecare zi. Șade adesea la fereastră, privind pierdută, într-o poziție incomodă, ghemuită pe canepeaua veche și roasă. Doar ea știe la ce visează. Poate așteaptă să își ia zborul din casa asta mohorâtă și anostă, în care se șușotește pe la colțuri.” (pag. 88)

Veți descoperi, cu sufletul zbuciumat de suferința ei, dacă își va găsi răsplata durerilor sau nu.

Toată cartea este scrisă dintr-o stare de acceptare a destinului. Deși sunt prezentate situații din viață care uneori fac sufletul să sângereze, starea generală de narare este de detașare față de emoții, și cu o blândețe caldă față de toate personajele principale.

Stilul narativ aerisit, direct, onest și transparent față de cititori, m-a cucerit de la primele pagini.

Fiind povești scurte, ușor de citit, am avut ocazia să trăiesc repede emoții diferite, toate profunde prin felul în care personajele au fost expuse la ele.

“Dacă nu mi-ar fi fost dragă, aș fi certat-o că mă ținea într-o stare de tensiune.Voiam ca această poveste să aibă un final fericit. Consideram că îl merită. Avusese o viață dificilă, mereu singură, mereu a nimănui. Se agăța mental de ideea de familie, probabil în speranța de a-și demonstra că este posibil. Părea că aia era șansa ei de a se simți împlinită.” (pag. 170)

Ce relații autentice am avea dacă am folosi în comunicarea dintre noi stilul Danei Nichițelea! Fără măști, fără cosmetizări sau situații neclare. Totul exprimat natural, așa cum este, scopul scriitoarei fiind acela de a relata clar și autentic realitatea, rămânând la latitudinea cititorului interpretarea.

Recomand cartea pentru a dobândi arta de a fi vertical, chiar dacă ai impresia că numai ție ți s-a întâmplat un anumit lucru.

Titlu: Povestea Funcționarului Care A Devenit Cuier
Autor: Dana Nichițelea
An apariție : 2020
Editura: HEYDAY BOOKS
Nr. Pagini: 203
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 3002

Alte recenzii de la Dana Nichițelea:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Emanuela Istrate a fost redactor Booknation.ro și a scris 799 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Emanuela Istrate aici.
Subscribe
Notify of
guest

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Angela

Multumesc mult pentru recenzie, o sa ma apuc si eu de citit 😀