Pe poarta lui „a fost odată ca niciodată” pășim pentru a intra în lumea cărții Povestea unei colivii – scrisă de Rodoula Pappa și ilustrată de Célia Chauffrey.
Așadar, trăia odată o colivie. Una ca oricare alta, însă nelocuită de vreo pasăre – nici canar, nici papagal, nici cinteză… o colivie tare nefericită. Dar hotărâtă să-și schimbe soarta, aceasta a decis să colinde lumea-n lung și-n lat, pentru a-și afla prieten zburătoarea la care râvnea atât.
Drumul i-a scos pe rând în cale o rândunică, o vrăbiuță, o privighetoare, o rață dintr-o gospodărie și un păun. Însă niciuna dintre păsări nu părea dornică să accepte trocul pe care colivia îl oferea cu atâta generozitate: apă proaspătă, semințe din belșug, odihnă în puf și trai în liniște și pace. Toate acestea în schimbul renunțării la… libertate!
La îndemnul păunului, colivia pleacă și în căutarea bufniței. Găsind-o, nu întârzie a-i prezenta și acesteia oferta ei atât de… ofertantă! Bufnița o refuză la rându-i, iar colivia care își căuta o pasăre, pornește tristă înapoi spre casă. Nu după mulți pași, colivia aude în spatele ei o voce care-i oferă cu înțelepciune un sfat. Ce sfat atât de prețios să fi primit colivia? Se va schimba oare viața ei dacă îi dă ascultare?
Ei bine, colivia noastră goală nu este nefericită numai din pricina singurătății. Pierderea „colivității” devine sinonimă pierderii sensului de sine, al scopului său existențial. Ne întrebăm deci, mai este demnă o colivie de numele său dacă nu-și împlinește menirea? Iar găsirea unei păsări-prieten ar presupune tocmai împlinirea acestei nevoi lăutrice – atât în sens literal, cât și metaforic. Însă intenția naivă a coliviei nu-și găsește materializare, refuzul păsărilor de a-și vinde libertatea în schimbul confortului părelnic fiind explicat în dialogul cu bufnița. Și tocmai pentru că înțelege că nicio pasăre nu stă închisă de bună voie, colivia alege să urmeze sfatul bufniței, aruncându-și ușa atât de departe încât să fie de negăsit. Această acțiune traduce un gest de renunțarea la sine, iar auto-deposedarea reiterează faptul că putem fi numai în măsura în care îi facem fericiți pe cei de lângă noi.
Finalul poveștii ne prezintă o colivie fară ușă, dar înconjurată de păsări. La vremea potrivită, aceasta își primește răsplata pentru sacrificiul ei, goliciunea interioară fiind acum o vagă amintire. Însă deznodământul fericit devine totodată momentul prielnic pentru ridicarea unei întrebări, privind esența lucrurilor: o colivie fără ușă mai este oare… o colivie?
Încercarea de a găsi un răspuns ne pune în balanță două ipostaze: colivia goală și colivia fără ușă. Cu alte cuvinte, o formă inițială vs. o formă finală. Plecând de la cuvintele Micului Prinț – „Adevărul nu-l vedem decât cu ochii. Esențial scapă privirii.” – putem îndrăzni a afirma că nu aparența este dătătoare de sens, ci simțămintele lăuntrice; fericirea și mulțumirea.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartemma
Alte recenzii de la Rodoula Pappa:
