Am ajuns la concluzia că a devenit un trend să scrii o carte despre Holocaust, văzută de unii ca o stavilă în calea uitării. Pe principiul: „să nu uităm” apar tot felul de aberații. Eu cred că e imposibil de şters pagina asta din memoria umanității așa că nu mi se pare absolut necesar să bată toată lumea câmpii.
Povestea unui orfan este o ficțiune şi nu intră în topul meu de capodopere despre război. Are marele minus că nu-ți trezeşte mai nicio emoție, deşi te păcăleşte la început cu scena vagonului de tren plin de bebeluşi despuiați în plină iarnă. Asta a fost singura zvâcnire notabilă, după care a curs lin, fără suspans, cu acțiunea parcă încremenită într-o ramă de trapez, iar revelația de la sfârşit m-a dus mai degrabă cu gândul la un sentimentalism ieftin decât la o tragedie.
Este o carte despre prietenie și pierdere. Două femei a căror viață a fost spulberată de război din motive diferite, două femei ce trebuie să se ascundă pentru a supraviețui prejudecăților, două femei ce aleg să se ascundă „la vedere” în luminile arenei unui circ. Amândouă nu mai au loc în viața de dinainte de război, una pe considerente de rasă, cealaltă pe cutume morale.
Noa a fost alungată de acasă de tatăl său când n-a mai putut ascunde o sarcină, urmarea unei relații cu un soldat nazist. A născut copilul, dar a realizat prea târziu ce greu îi va fi să renunțe la el. După naștere a ajuns să trăiască și să muncească în condiții mizere într-o gară. Actul ei de compasiune este justificat și de pierderea propriului copil. Salvarea unui copil evreu, condamnat deja la moarte, este un act eroic și o responsabilitate enormă, având în vedere pericolul nazist pe care tânăra și-l asumă fără să stea pe gânduri.
Astrid este evreică și, deși căsătoria cu un ofițer german îi liniștea temerile și se credea în siguranță, a realizat repede cât de ușor dragostea dispare în fața fricii. Divorțul cerut de soț, dictat de politica nazistă, o lasă pe drumuri și se vede obligată să se întoarcă la casa părintească, dar aici constată că familia ei a avut și mai puțin noroc decât ea.
Prietenia dintre Noa și Astrid se înfiripă cu pași mici, și pe masură ce lucrează împreună la trapez, antrenându-se pentru spectacolele circului, secretele ies la iveală, ajung să se aprecieze, să se înțeleagă și să se ajute.
Mi-a plăcut ideea de prietenie necondiționată în vremuri în care marea majoritate pune propria supraviețuire pe primul loc. Povestea de dragoste dintre Noa și Luc mi-a părut trasă de păr, forțată să crească prea repede și din nimic. M-a nemulțumit tare finalul. Mi-a părut că autoarea a ținut cu tot dinadinsul să reabiliteze toate personajele: de la soțul neamț până la iubitul francez.
Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...
La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....
L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...
00votes
Article Rating
Angela este redactor Booknation.ro de 7 ani, 3 luni, 1 zi și a scris până acum 623 articole.
Se află pe poziția 3 din 19 de redactori.
Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Angela aici.
Angela are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.