Nu se moare într-un chip atât de inferior, nu e admisibil. (pag.87)

 Prins, al doilea roman Petru Popescu pe care îl citesc m-a prins încet, dar destul de sigur.

Spre deosebire de Supleantul ( carte scrisă la maturitate – atât literară, profesională, cât și de viață) care m-a ținut ancorată mai mult pentru subiect decât pentru scriitură ( fără a mă atinge prea mult ), Prins este mult deasupra, în preferințele mele.

Povestea inginerului care afla  că are o boală incurabilă și va muri în doar câteva luni a înaintat destul de lent în simțurile mele până pe la pagina 100 și ceva (da, am avut răbdare și bine am făcut).

De la fraza densă, întinzând până la maximum și chiar dincolo firul emoțiilor, trecând prin poveste si  savoarea analizei psihologice, această carte a scriitorului  bucurestean de șapte generații (după cum însuși afirmase)  m-a scos din lâncezeală, provocând mintea să lucreze și lăsând-o activă câteva zile după terminarea ei.

La vremea apariției 1(969), povestea a stârnit senzația aceea  ametitoare, cum doar Bucureștiul poate să producă în țara noastră; cohorte de admiratori, premii importante (declinate însă) , apoi cortina coborâtă brutal de sistem, care l-a renegat după ce a avut îndrăzneala să-și dorească o viață normală, civilizată, alegând stabilirea  afară.

In Prins personajele sunt puține. Inginerul ( al cărui nume nu trebuie căutat, căci nu are) este însoțit mai ales de prietenul său bun, Bibi, care îi va fi alături așa cum doar adevărații prieteni pot fi într-o viață.

De remarcat că una dintre lecțiile preferate ale lui Petru Popescu în cărțile sale este camaraderia; la fel cum în Supleantul asistasem la frumoasa prietenie dintre protagonist și grupul său, îl avem aici pe Bibi. Bibi care însumează , poate, atât calitățile băieților, cât și ale fetei , căci, aflând prăpastia nemiloasă care îl înghite tot mai mult, nu se sfiește să-i gătească și poarte de grijă.

Mai are, combinată cu o precizie de ceasornic, textul, o plasticitate minunată, nicăieri forțată, superficială, previzibilă, uzată. Cumva, mai toate descrierile, metaforele par proaspete ( și admirabil de adecvate).

După ce își trăise, până la 30 de ani, viața cam după bunul plac, fără a se lega în proiecte prea adânci sau profunde, inginerul, realizat personal cât să fie mulțumit de sine și viață sa, descoperă brutal că va muri.

📚 Îți place cartea până acum? Vezi toată lista de cărți scrise de Petru Popescu

O durere de cap îngrozitoare îl chinuie mai multe luni, amână să meargă la medic, temându-se poate de raspuns.  Urcat în ultimul tren al vieții sale, toate în jur (și mai ales, în interior) par să o ia razna,  fiind aruncate din lăcașul firesc.

Se confruntă deodată cu iubirea lăsată în urmă, cu Dumnezeu (personal, mi s-au părut extraordinare întâlnirea și dialogul cu preotul), cu o avalanșă de senzații: consternare, negare, decuplare, frică, groază, inconștiență, disperare, din nou dragoste, milă, silă, furie…

Si poate totuși mai e speranța,  poate e o eroare la mijloc sau…o minune salvatoare?

Rafale de verbe și acțiuni care amplifică, întrețin  tensiunea, interesul, după care liniște, pauză; dragoste;  de la capăt, încă o dată și încă o dată; epuizare. Și din nou, de la capăt.

Pana când…până cand?

Cititi! Citiți Petru Popescu! Citiți Prins!

Petru Popescu (n.1944, București) a debutat cu volumul de versuri Zeu printre blocuri (1966). Stabilit în SUA din 1974 , s-a afirmat ca  romancier, autor de scenarii ale unor filme de la Hollywood.

NOTA: 9 / 10

Titlu: Prins
Autor: Petru Popescu
An apariție : 2009
Editura: CURTEA VECHE
Nr. Pagini: 480
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Publicată la 1.12.2017
Nota recenzorului: n/a

Aspecte Pozitive:

plasticitatea textului analiza psihologica

Aspecte Negative:

pe alocuri inaintarea lecturii poate deveni greoie

Adelina Sănduleac
Autor: Adelina Sănduleac
Adelina e Redactor Activ
Redactor de 1735 zile pe Booknation.ro
toate articolele scrise de Adelina Sănduleac