M-am îndrăgostit iremediabil. Nu de prăjituri, cum v-ați fi așteptat, ci de un nou roman. De fapt, de felul în care se aștern cuvintele în acest roman.
Bogdan Ispas are darul de a împleti cuvintele într-un fel care nu te poate lăsa indiferent.
Este prima dată când citesc o carte din operele lui și am avut o surpriză neașteptat de plăcută.
Profunzimea prin care sunt construite atât personajele, cât și acțiunea m-a impresionat până la ultima pagină.
Știți oamenii aceia foarte atenți la detalii, care au o răbdare nemărginită cu tot ceea ce fac? De un așa am simțit că a fost scris acest roman. Fiecare detaliu pare analizat și așezat în locul perfect, fiecare acțiune este construită cu precizia unui arhitect, caracteristicile personajelor îmbracă personalitatea lor îmbinându-se armonios într-un tot complex. Toată această atenție la detalii este în antiteză cu libertatea imaginației care zboară lin printre rânduri.
Nu știu cât i-a fost de ușor sau greu autorului să termine acest roman, însă eu, în calitate de cititor, am avut parte de o experiență fantastică bucurându-mă de o carte atât de bine scrisă.
“Zmeul ridică brațul brăzdat de cicatrici, ca urmare a numeroaselor lupte prin care a trecut. Îl flutură spre trupul aparent firav al femeii însă, spre surprinderea lui, aceasta reușește să îi pareze lovitura. Ochii i se scaldă în culoarea lumii atunci când forța ielelor preia controlul.” (pag. 83)
Autorul mi-a lăsat impresia unui om care observă cele mai fine detalii și apoi le redă într-un mod autentic, fidel și transparent, dar liber.
Proscriși face parte din seria Fiicele lunii, fiind al treilea volum și pot să zic că mi-a stârnit interesul să citesc și primele două volume.
“Se prăbușește, cu privirea încețoșată, auzind înfundat râsetele celor doi. Acesta nu este sfârșitul. Nu poate fi sfârșitul. Pieptul îl arde iar vlaga îi dispare aproape total din membre. Ceva îl acoperă. Un val de aer plăcut se pornește în jur. Apoi un țipăt, din partea femeii, urmat de o bufnitură. O încăierare. Apoi o altă bufnitură. Presiunea din trahee îi dispare, permițându-i să respire din nou. Trage aer cu putere în piept. Se îneacă. Cimentul rece îl ajută să își revină în simțiri” (pag. 191)
Ilena, Eduard, Ana, Eva, Andrei, Victoria, Alexia și alte personaje bine construite explorează lumea printre zmei și iele. Muma Pădurii își propune să rupă barierele dintre lumea noastră și a lor, cu sprijinul zmeilor și a unui personaj cu puteri magice. Lumea Nouă este protejată de trei eroi Andrei, Ana și Eva. În lupta lor întâmpină multe obstacole care le îngreunează procesul. Vor reuși prin perseverența lor, prin puterea individuală și de grup să facă față provocărilor? Oamenii, zmeii, ielele sau alte Puteri Supranaturale vor câștiga în final? Se vor descoperi toate misterele? Va reuși fiecare erou să își ducă la sfârșit misiunea sau o altă Forță Întunecată le va da totul peste cap? Vă las să vă bucurați singuri de răspunsuri.
“Ce simte? Dor? Groaznic. Ceva a declanșat în interiorul ei. Sentimente cu care nu se simte confortabil. Trebuie să se scuture de astfel de manifestări și să se repună pe picioare. Cheamă puterea lăuntrică, puterea Lunii, cea care o ajută întotdeauna să depășească orice impas. Samca se pune în gardă. Corbii cocoțați pe candelabre sau pe șemineuri încep să se agite, bătând nemulțumiți din aripi.” (pag. 300)
Am avut parte de o lectură suavă, palpitant surprinzătoare uneori, complexă, plină de sens. Toate elementele călătorie s-au îmbinat într-un joc complet, magic, bogat în armonie.
Dacă vi s-au anulat planurile de vacanță pentru anul acesta, puteți să gustați din lumea magică pe care a creat-o Bogdan Ispas într-un mod atât de profesionist, veți avea parte de o călătorie memorabilă.
Până data viitoare, vă las cu unul din fragmentele mele preferate:
“Îmi amintesc perfect frica pe care am simțit-o atunci când am plecat de acasă în drum spre Fortuna. M-am autoflagelat crezând că sunt slabă, că nu ar trebui să simt asta în fața unei noi experiențe de viață. Am aflat, între timp, că astfel de sentimente sunt normale. De fiecare dată când apare ceva, altceva decât facem de obicei, care ne scoate din rutină, avem acel sentiment de anxietate. Pentru că vrem ca totul să fie bine. Totul perfect. De unde vine oare această idee că totul trebuie să fie perfect? Nu există așa ceva.” (pag. 507)
Alte recenzii de la Bogdan Ispas:
