În urma avalanșei de recenzii din ultima perioadă, cred că e mai mult decât evident faptul că Penelope Douglas e una dintre autoarele mele preferate. La o simplă căutare pe google am aflat că are un număr destul de impresionant de cărți publicate și mereu așteptam cu sufletul la gură traducerea unui nou roman de al ei deoarece, din cauza numărului mare de pagini, nu îmi găseam curajul de a citi în engleză. Am mai avut unele tentative de a încerca, dar după două sau trei capitole renunțam și nu înțeleg de ce. Însă zilele acestea parcă planetele s-au aliniat, iar feedul contului meu de Instagram a fost plin de Punk 57. În plus, toate postările conțineau doar păreri pozitive. Având în vedere că va mai dura până se va traduce cartea la noi — dacă va avea loc această minune — am apelat repejor la internet și în câteva secunde aveam varianta epub pe tabletă. Să bată tobele… 16 sau 17 ore mai târziu, deja am terminat-o.
Pe scurt, datorită unui proiect derulat de școlile în care învățau prin intermediul căruia doi copii din diferite orașe erau selectați în mod random pentru a își trimite scrisori unul celuilalt, Misha și Ryen ajung să se cunoască. Bine, nu în mod fizic. Nici măcar virtual deoarece au stabilit de la început să nu se caute reciproc pe social media. Cu toate acestea, chiar dacă nu știau cum arată celălalt, au ajuns să dezvolte o frumoasă relație de prietenie, și-au împărtășit secretele, visurile și aspirațiile. Însă… într-o zi, Ryen nu a mai primit niciun răspuns la scrisorile sale.
În generală, tânăra a fost una dintre victimele bullyingului, iar această experiență a schimbat-o foarte mult. Tocmai de aceea, în primul an de liceu, Ryen se transformă din victimă în agresor. Acest nou rol îi aduce popularitatea dorită, cât și mulți prieteni, dar prețul plătit pentru lucrurile astea e destul de mare – își pierde propria personalitate. Nu am putut să empatizez absolut deloc cu ea în momentele în care așa presupușii ei amici își băteau joc de alții, iar tot ce făcea ea era să râdă. Alo, fetița? Ai trecut și tu prin asta. Ia puțină atitudine! Noroc de Misha care într-un final a reușit să o aducă cu picioarele pe pământ.
Revenind la Misha. Din anumite motive pe care le veți afla spre finalul cărții, acesta se transferă la liceul din Flacon ’s Well, unde surpriză. O întâlnește pe Ryen și realizează cât de mult s-a schimbat fata pe care el o iubise. Sau tot ce îi spusese în acele scrisori erau niște minciuni? Și da, el știa cum arată ea deoarece la unul dintre concertele trupei sale i-a auzit întâmplător numele, iar ispita a fost prea mare și a cedat căutând-o pe facebook.
I miss you every day, I write . You’re my favorite place.
Mi-a plăcut relația de love – hate dintre protagoniști și modul în care a evoluat. Au fost unele faze amuzante, dar și unele care m-au enervat teribil. Îmi venea să arunc cu telefonul de perete și nu glumesc. Partea bună e că a avut un final fericit. Oh, și abia aștept să descoperiți ce legătură există între Misha și unul dintre personajele din Corupt. Am râs cu lacrimi la scena respectivă. În concluzie, nu îmi vine să cred că spun asta, dar am o nouă carte preferată de la această autoare — tot Intimidare va fi mereu pe primul loc în sufletul meu, iar Punk 57 e undeva în apropiere sau poate chiar la egalitate.
Alte recenzii de la Penelope Douglas:
