Știu că în momentul în care a fost tradusă la noi a creat o isterie și am refuzat s-o citesc din cauza câtorva recenzii. Acum, după ce am terminat-o, nu sunt foarte încântată, dar nici rău nu-mi pare, deoarece are o premisă originală. Am sentimente amestecate în ceea ce privește povestea. Pe de o parte sunt oripilată, pe de o parte împăcată. Unii au catalogat-o ca profund feministă, alții ca sexistă. Mie îmi pare că a încercat să refacă balanța și concluzia mea ar fi că nu contează de care parte e puterea. Pentru că, și de o parte și de alta, pot fi găsiți oameni atât buni, cât și răi, empatici și materialiști, responsabili și iresponsabili, îmbătați de o clipă de glorie sau ambiționați de planuri pe termen lung.
Autoarea schimbă câmpurile de forță: aceia care au dat cu pumnul în masă până acum sunt reduși la statut de sclav și trăiesc în teroare, în timp ce partea ce obișnuia să sufere și să îndure abuzul, are puterea acum să-l comită. Nu este o carte despre egalitate, nu este despre revanșă, este o distopie despre abuz, același abuz care se practică în acest moment în lumea în care trăim, dar cu rolurile inversate.
Ce face autoarea? Întoarce axul invers. Pune osia pe dos și căruța înaintea boilor. Ca ipoteză. Să vedem care-s mai breji. Și o face destul de bine dacă ne gândim că valorile și apucăturile sunt aceleași, că omul e veșnic schimbător și influențabil. Cartea e o demonstrație că puterea implică mai mult control decât bunătate, mai multă opresiune decât toleranță. Povestea în sine nu e foarte complexă, se putea mult mai bine deoarece e simplist pusă în scenă, dar e simbolică de la cap la coadă și ridică multe întrebări la fileu…Ce ar fi dacă…? Detaliile fac diferența, pentru că firul principal nu are suspansul și ritmul necesar pentru a-ți captiva pe deplin atenția. E mai mult despre imaginea de ansamblu, despre conceptul și implicațiile puterii și al abuzului, decât o poveste în sine. Este vorba de modul în care puterea modelează gândurile și definește viziunea și concepția asupra umanității. Nu bărbații sau femeile sunt de vină. Omenirea are o problemă în a-și controla și menține umanitatea când unii devin din “ăia mici”, “ăia mari”. Ură de rasă, exploatare, violență, abuz, discriminare, exterminare sunt câteva din subiectele propuse de carte, actuale și grave, dar privite din unghiul opus.
Sunt patru personaje principale: Allie, o metisă orfană, ce și-a trăit copilăria prin orfelinate și familii de plasament, abuzată și rebelă, Tunde, un nigerian îndrăzneț, copil răsfățat care renunță la comoditatea și siguranța căminului pentru faimă și din curiozitate, Margot, politicianul american ce urmărește profitul și ascensiunea și Rebbe, o fată londoneză, născută dintr-o relație clandestină, obișnuită de mică cu ilegalitatea și conflictele violente ale mafiei organizate. Pentru toți patru, Ziua Fetelor, momentul în care femeile își descoperă puterea de a produce electricitate și de a o folosi ca pe o armă, reprezintă o schimbare radicală a vieții cu care erau obișnuiți.
Dincolo de construcția slabă a poveștii care putea fi exploatată într-un mod mult mai captivant, cartea este în primul rând despre mesaj. Un mesaj transmis într-un mod bizar care induce neliniște datorită fondului diabolic și straniu în care exploatează psihologia umană într-o țesătură banală a vieții. Un mesaj ce pune pe tapet diverse patologii, violență, cruzime, diformitate psihică. O parabolă sexistă, un revers al medaliei dus la extrem asupra efectelor puterii, o explorare caustică și inconfortabilă a celor mai ascunse frustrări și năzuințe eliberate de teama opresiunii.
📚 Ți-a plăcut recenzia cărții PUTEREA?
Vezi toată lista de cărți scrise de Naomi Alderman sau...
