Recenzie „Răzbunarea Ciorilor” de Leigh Bardugo

de | iul. 10, 2023 | Recenzii cărți

Nu mă gândeam că Leigh o să îmi placă așa mult și că stilul mei mă va încânta peste măsură. Nu este un autor ușor de citit, dar dacă te prinde și îi înțelegi stilul, lectura va fi de nota 10. Știam de această poveste mai de mult, însă mi se pare că totul a căpătat alte proporții după ce Netflix a cumpărat drepturile și a făcut serialul de succes. Parcă totul devine mai măreț atunci când o ecranizare are loc. Însă, în serial avem un mix între două lumi – cea a Alinei și cea a Ciorilor. Rezultatul este unul foarte bun, însă dacă doriți să aflați cu lux de amănunte povestea integrală, atunci cartea este clar răspunsul.

Kaz Brekker şi echipa lui tocmai au dat o lovitură atât de îndrăzneață, încât nici ei nu credeau că vor scăpa teferi. Dar în loc să pună mâna pe o recompensă consistentă, sunt nevoiţi să lupte din nou pentru vieţile lor. 
Înșelată şi slăbită de răpirea unui membru important, echipa a rămas fără resurse, fără aliaţi şi fără speranţă. 
În timp ce în Ketterdam se adună forţe puternice din întreaga lume, dornice să smulgă secretele periculosului drog numit jurda parem, rivali vechi şi duşmani noi pun la încercare iscusinţa lui Kaz şi loialităţile fragile din cadrul echipei. Pe străzile întunecate şi întortocheate ale oraşului se va da un război, o luptă pentru răzbunare şi ispăşire care va decide soarta lumii Grisha.

Duologia lor se împarte în două – Banda celor șase Ciori și Răzbunarea Ciorilor, iar ambele merită citite imediat una după alta, pentru că sunt cursive. Răzbunarea Ciorilor se petrece pe un timeline extrem de scurt, mai puțin de 5 zile, de aceea este foarte interesantși inedit gândită. Un plus în relatarea acțiunii este că narațiunea se realizează din perspectiva tuturor personajelor, lucru care mie îmi place mult. Aflu mult mai multe informații și cunosc mai bine universul. În plus, pentru faptul că vorbim de doar 5 zile, am avut timp să poposesc mai mult pe detalii și pe alte aspecte care poate pe un timeline mai lung nu voiam să pierd timp.

Echipa este formată din Kaz, Inej, Jesper, Matthias, Nina și Wylan, toți având tipologii total diferite și agende pe cât se poate de ascunse. Acțiunea se desfășoare în portul Ketterdam, un oraș destul de atipic, însă condus de bani și putere. Moneda de schimb aici este un drog numit jurda parem, care are puteri ce pot ajuta pe oricine să controleze lumea, dacă îl deține în cantități suficiente.

Cartea nu se rezumă doar la acțiune intensă, răsturnări de situație și întâmplări neobișnuite. Leigh pune accent pe personaje și pe modul în care fiecare încearcă să se individualizeze într-o lume singură și fără viitor. Kaz dorește să își răzbune fratele, Inej vrea să lupte împotriva celor care au adus-o în sclavie, Jesper este un familist melancolic împreună cu Nina iar Wylan trebuie să își depășească traumele din copilărie și să uite urmele pe care tatăl lui le-a lăsat asupra sufletului său. Totul se îmbină foarte frumos, pentru că deși au o misiune comună și sunt o echipă, fiecare duce lupta sa și în adânc, având un alt scop, poate mai măreț decât cel inițial.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia

Titlu: Răzbunarea Ciorilor
Autor: Leigh Bardugo
An apariție : 2017
Editura: TREI
Nr. Pagini: 686
Limba: Română
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: 7 / 10
Vizualizari recenzie: 5540

Alte recenzii de la Leigh Bardugo:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 6 luni, 4 zile și a scris până acum 669 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments