Am citit seria „Royals” cu ceva timp înainte ca aceasta să fie tradusă la noi. Mi s-a părut că dă o dependență greu de refuzat și mi-a plăcut foarte mult. Reed și Ella au avut o chimie deosebită și o poveste de dragoste demnă de o adevărată telenovelă. Trădări, iubire fără margini, minciuni, descoperiri și multe altele s-au întâmplat în aceste cărți care m-au ținut lipită de pagini câteva ore bune. Povestea lor s-a terminat, a venit rândul lui Easton să își spună of-ul și să ne încânte cu farmecul său roial. Personajul cel mai greu de înțeles din toată familia Royal are acum ocazia să ne spună ce anume l-a supărat așa rău și de ce s-a refugiat în tot felul de vicii care au pus încet, încet, stăpânire pe el.
„Regatul sfărâmat” de Erin Watt este volumul 5 din această serie și partea a doua a duologiei dedicată lui Easton. Dacă „Moștenitorul decăzut” s-a terminat într-o super mare coadă de pește, acum avem ocazia să citim finalul aventurii și să tragem concluziile pe care ni le dorim. A avut Easton motive să se comporte așa? Este doar un băiat râzgâiat, plin de bani, care nu își poate ține în frâu emoțiile? Sau este un motiv mai grav în spatele comportamentului lui?
Practic toată cartea este o analiză psihologică făcută lui Easton și un proces de disecare a comportamentului său puțin ciudat. După finalul cărții 4, viața lui ia o altă întorsătură și trebuie să decidă dacă merită să facă o schimbare pentru Hartley sau nu. Mie mi-a plăcut de Easton în primele cărți, dar în cele dedicate lui m-a istovit psihic și m-a făcut extrem de confuză. Transmite foarte mult din starea lui cititorilor și nu doar atât. Practic toată frica lui, toată nesiguranța și frustrarea sunt aruncate către noi și eu m-am simțit ca un burete. Am absorbit tot ceea ce el a simțit și nu am putut să parez deloc pentru că îmi era milă de el și nu știu de ce, am considerat că dacă îl ascult o să se facă mai bine. Cred că am avut o perioada puțin ciudată din punct de vedere emoțional și am vrut să ajut, chiar și un personaj dintr-o carte de ficțiune. A greșit mult, chiar și neintenționat și acest lucru epuizează cititorul, care la un momentdat poate renunța, din motive obiective.
Nu consider că este cel mai reușit volum, poate era mai ok dacă „Moștenitorul decăzut” se contopea cu „Regatul sfărâmat”, se mai tăiau câteva capitole și ieșea o carte cap coadă, fără pauză de ceva luni între apariții. Eu sunt mare fană Erin Watt și consider că acest duo este foarte talentat, însă Easton a fost poate puțin prea exagerat pentru gusturile mele și voiam ceva mai ancorat în realitate, cu o mai mare tărie de caracter. Recunosc, Reed mi-a plăcut mai mult. 🙂
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia