V-ați întrebat vreodată cum ar reacționa o femeie a secolului XXI obligată să se supună rigorilor trecutului, precum a celor, să zicem, din jurul anilor 500 î.Hr.?
Dar cum ar reacționa un strămoș de-al nostru dacă ar fi brusc aruncat în tehnologia și modernismul secolului XXI?
Nu!!? Păcat! Laura Nureldin s-a gândit și a transpus- o în Regii timpului. Ce a ieșit? O poveste de pomină unde istoria, iubirea, ficțiunea și timpul se suprapun, dând naștere unei aventuri unde pericolul este asezonat cu replici savuroase, iar timpul zboară în timp ce tu ești prins irecuperabil în mrejele imaginației.
— Ce înseamnă „a mierlit-o“?
Eu povestesc cum i-am salvat fundul regal, iar el are probleme de vocabular.
Mora se lasă cuprinsă de extazul prietenului ei, Alex care, susține el a construit mașina timpului. Și cum personalitatea nărăvașă a minunatei Mora nu are astâmpăr hotărăște să facă o vizită în trecut dacă tot spune Alex că se poate. Numai că trecutul nu acceptă să fie invadat pur și simplu ci alege el unde anume să te primească.
Pe Mora a acceptat să o primească trecutul anilor 500 î. Hr., astfel încât aceasta se trezește pe străzile Persiei Antice. Și nu oricând ci exact în momentul în care regele Xerxes își caută o nouă soție, astfel că Mora se vede luată pe sus și dusă la Palat unde va fi una dintre alesele pentru tronul de regină.
— Ei, nu mai fi așa de surprins. Trebuia să mă așez și eu la casa mea cândva, nu? Știi bine cât m-a bătut mama la cap să-mi găsesc un soț. De ce n-ar putea fi un rege? Xerică, aici de față, m-a cerut. E adevărat, e cam temperamental și alungă nevestele ca pe țânțari, dar, na… Nu te bucuri pentru mine?
O eroare de sistem, o întâlnire fulger și o chimie între două personaje aparținând a două epoci diferite îi transformă pe Xerxes și Mora în personajele ideale unei povești savuroase unde unul face cunoștință cu trecutul, celălalt cu viitorul.
— Trebuia să-l întâlnesc pe Errol Flynn, nu să fiu răpită de un idiot și dusă într-un harem din Persia Antică!
— Persia Antică? Acolo ai plecat?
— Acolo m-ai trimis tu, tâmpitule!
— Și cine e ăsta?
— A, e regele Xerxes.
Mora spusese asta cu o voce extrem de liniștită– Jimmy, ea e mătușa Edna.“
Pe parcursul aventurii, Mora devine paznicul regelui, salvându-i acestuia viața și împiedicând eventualele comploturi împotriva acestuia, în timp ce Xerxes restaurează încet încrederea frântă a unei femei joviale, inteligente, deținătoarea unui curaj nesăbuit.
— Voi vă dați seama că l-ați răpit pe regele Persiei? Știți ce vi se va întâmpla atunci când Curtea mea va afla asta? se răsti regele la ei.
— Gura! îi spuseră la unison Mora și Alex lui Xerxes, Domn al Tuturor Lumilor.
— Alex, sper din tot sufletul că știi ce faci. Ultimul lucru de care am nevoie acum e să mă aleg cu un papițoi nobil din Antichitate la mine-n casă.
Mi-a plăcut această carte. În spatele amuzamentului și a replicilor savuroase, povestea a fost cursivă, istoria, modernismul și ficțiunea s-au îmbinat ca piesele dintr-un puzzle. Alunecarea spre sfera romantică a fost suavă și naturală, iar saltul dintr-un timp în altul îi dă doza necesară de ficțiune trezind curiozitatea cititorului cu fiecare pagină citită.
— Sigur că relațiile se bazează pe compromis, pe această întâlnire la mijloc. Știu teoria. Doar că foarte rar se întâmplă ca oamenii s-o și aplice. De obicei, doar unul din doi cedează. Și, pentru fiecare pas pe care unul îl face în spate, celălalt face un pas în față. Până la urmă, cel mai flexibil ajunge cu spatele la perete. Fie acceptă situația și continuă așa, fie refuză să mai suporte și renunță.
Xerxes apare cu teama și curiozitatea tipică unui om din alt secol pus în fața schimbărilor și a incredibilului, iar Mora are doza de fascinație și entuziasm tipică iubitorului de istorie ce are brusc șansa de a vedea ”pe viu” trecutul. Protagoniștii sunt creionați astfel încât să construiască un întreg, ying și yang-ul celuilalt.
Poartă pantaloni ca un bărbat, preia comanda ca un general, înjură ca un geambaș, dansează ca o târfă, și totuși iat-o mergând prin Sala Tronului ca o regină.
Vă invit să pășiți într-o altfel de poveste, în lecturarea unei cărți unde trecutul și viitorul se întâlnesc, locul unde iubirea transcede timpul, iar omul devine cauza propriilor complicații.
Doar că, acum, el chiar era acasă. Ea începea să înțeleagă că „acasă“ nu era un loc, ci mai degrabă o stare de spirit. Sentimentul că ești în siguranță și că aparții. Unui loc, unui om.
Cum va reuși Alex să descurce ițele mașinăriei timpului, ce consecințe vor exista intruziunii viitorului în trecut și invers, și cum vor reuși Xerxes și Mora să se întoarcă fiecare în propriul timp?
Întotdeauna e bine să fii tu însuți, și e și mai bine să reușești să fii tu însuți în preajma altcuiva, își aminti Xerxes cuvintele rostite de Mora mai devreme.
— Dar a fi cu cineva nu înseamnă, de fapt, să dăruiești o parte din tine celuilalt și să primești, în schimb, o parte din el? Să vă întâlniți undeva la mijloc? întrebă el.
Alte recenzii de la Laura Nureldin:
