Recenzie ”Rusia. O scurtă istorie de la Rusia Kieveană până în prezent” de Christopher Ward și John Thompson

de | nov. 3, 2022 | Istorie, Istorie, Literatura Universală, Non Fictiune, Recenzii cărți

Având în vedere situația actuală și conflictul dintre Rusia și Ucraina, cred titlul de față a picat numai bine și m-a mai luminat puțin în ceea ce privește interesele și nemulțumirile politice, culturale și economice ale ambelor părți, dar și modul în care au degenerat de-a lungul timpului relațiile dintre ele, ajungându-se la animozitatea din prezent.

Rusia. O scurtă istorie este o carte scrisă de un profesor universitar care s-a trezit în imposibilitatea de a reuși să predea într-un timp foarte scurt materia datorită materialului didactic foarte stufos care nu se plia pe programa sa orară. Prin urmare, a decis să pună mâna la treabă și așa a apărut această carte care chiar dacă se adresează cursanților și este material academic poate fi parcursă cu foarte mare ușurință de oricine având în vedere modul concis în care este structurată cât și relatarea obiectivă a realității istorice fără a apela la zvonuri, bârfe, afirmații gratuite, păreri personale deplasate și alte presupuse conspirații.

M-a captivat și deși îmi era teamă că mă voi împotmoli și o voi considera greoaie, am fost plăcut surprinsă să realizez că a mers ca unsă.

Deși urmărește în principal istoria internă a acestei mari puteri, modul în care s-a format și destrămat, politica, economia, cultura și administrația acesteia, este evident nevoită să atingă și relațiile cu exteriorul și tacticile și strategiile politice folosite de-a lungul vremii.

Plecând de la Rusia Kieveană și ajungând la un URSS destrămat și actuala președenție pe viață a liderului de la Kremlin, Putin, cartea atinge pe rând principalele mari schimbări și probleme cu care acest iment conglomerat etnic s-a confruntat de-a lungul a câteva secole de existență.

Dispusă în capitole și subcapitole dense, fiecare beneficiind la final de o secțiune de concluzii și recomandări de lecturi pentru aprofundare, Rusia. O scurtă istorie oferă informații de bază și urmărește principalii oameni de stat și deciziile luate de aceștia ce au jucat un rol important în creșterea și destrămarea acestui imperiu, dar pune accent pe sărăcia și amenințările din exterior cu care s-au luptat de-a lungul timpului popoarele Rusiei.

Este povestea imperiului rus cu tragediile și frământările sale, cu eșecurile și marile lui victorii, cu contribuția lui remarcabilă la cultura universală relatată în termeni simpli și fără interpretări subiective sau inedite.

Rusia este o țară fără granițe naturale pe teritoriul căreia se regăsește un amalgam de popoare, etnii și culturi. Din cei aproximativ 146 de milioane de locuitori ce trăiesc astăzi în Federația Rusă numai 81 de milioane sunt etnici ruși. Pentru a înțelege mai bine întinderea covârșitoare a acestei țări e suficient să știm că pe teritoriul său se regăsesc 11 fusuri orare, lucru care explică de ce menținerea controlului asupra întregii regiuni a fost o provocare care s-a transformat în obsesie pentru toți marii ei conducători de la puternicii cneji medievali până la actualul președinte Putin. A fost invadată de străini, de vikingi, de mongoli, de teutonii cruciați, de poloni, de francezii lui Napoleon, de germanii lui Hitler. Chiar și atunci când nu a fost asediată fizic, a fost modelată sau influențată de forțe externe culturale deoarece politica ei de expansiune a adus constant în acest mozaic de rase, noi identități entice, culturale și religioase.

De la Rusia Kieveană la Moscova devenită creștină și promovată ca a „Treia Romă“, leagănul adevăratei creștinătăți, până la încercările de azi ale Kremlinului de a înfățișa Rusia ca pe bastionul valorilor sociale tradiționale și ultima redută împotriva ordinii mondiale dominate de americani, ne sunt prezentate miturile și simbolurile culturale și naționale folosite și remodelate pentru a justifica strategiile și politica convenabilă pe moment aleasă de conducătorii săi. Pentru marea lor majoritate a fost foarte important locul Rusiei în lume și modul cum este tratată de ceilalți și pentru a crește acest statut au acționat deseori cu violență și cruzime.

Rusia, văzută de unii ca o relicvă a unui vechi imperiu și de alții ca o amenințare la siguranța Occidentului, are într-adevăr o istorie fascinantă și exasperantă în egală măsură, sângeroasă și eroică, perfidă și contradictorie care merită cunoscută. De la vikingul Rurik până la imprevizibilul Putin, ne sunt expuse principalele momente de grandoare și decădere ale acestui vast teritoriu. V-o recomand cu drag mai ales dacă sunteți pasionați de istorie.

Titlu: RUSIA. O SCURTĂ ISTORIE DE LA RUSIA KIEVEANĂ PÂNĂ ÎN PREZENT
Autor: Christopher Ward
,
John Thompson
An apariție : 2022
Editura: METEOR PRESS
Nr. Pagini: 544
Limba: Română
Gen Literar: Istorica
Nota recenzorului: 8.5 / 10
Vizualizari recenzie: 4786

Alte recenzii de la Christopher Ward:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ” Sărmane creaturi” de Alasdair Gray
Recenzie ” Sărmane creaturi” de Alasdair Gray

Evident, am fost influențată de apariția filmului, însă am de spus în apărarea mea faptul că nu am văzut filmul și nici măcar nu știu ideea principală. Doar știu că este ciudățel și că Emma Stone joacă magistral, în rest, haide să vedem cum este cartea, pentru că...

Recenzie ”Tăcerea vine prima” de Ioana Maria Stăncescu
Recenzie ”Tăcerea vine prima” de Ioana Maria Stăncescu

Pentru că știu cât este de criticată și cu ce ochi suspicioși este privită literatura română, vin cu o recomandare de carte care demonstrează că și ai noștri merită timpul și banii. Nu am auzit de Ioana Maria Stăncescu (dar am pus deja pe lista scurtă și prima ei...

0 0 votes
Article Rating
Angela este redactor Booknation.ro de 5 ani, 3 luni, 4 zile și a scris până acum 586 articole. Se află pe poziția 2 din 15 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Angela aici. Angela are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments