îndrăznește orice și vei putea, dacă nu te va ucide vreo clipă de nepăsare.(pag.40)
Rusoaica lui Gib Mihăescu este, înainte de toate, o nălucă. Dar nu una oricare, ci una pentru care să merite a răscoli munți și văi , a trece prin frig și ploi, a-ți pune chiar mintea pe jar, măcinată cumplit de neastâmpăr și insomnie.
O dragoste mare, deci? Oarecum, dacă admitem că putem tânji nebunește după o mare pasiune, înainte de a fi întâlnit-o.
Istețul și aventurosul Ragaiac, locotenentul detașat în pază pe Nistru, așteaptă cu sufletul măcinat de dor pe Ea, rusoaica, femeia ideală. De ce tocmai o rusoaica – idealul?
Ei bine, dacă fiecare individ și-ar putea explică înclinația către o pasiune mistuitoare sau alta, poate că însuși celebrul Freud ar veni în vizită, la câteva ore de meditații…
Sigur, privind cu puțină atenție la aluatul din care natura a găsit nimerit să plămădească un Ragaiac , lucrurile devin cumva mai clare. Căci, chiar dacă se sustrage sistematic din mai multe relații – fie că sunt frumoase, țărănci, intelectuale sau bogate – Ragaiac este un pasional. Mai mult, chiar un vanitos.
Astfel, în ordinul detașării pe Nistru, într-o pustietate , care pe camarazii săi îi debusolează cumplit, el găsește mai degrabă ocazia de a face lumină și curățenie în propria viață.
Cochetează romantic-naiv cu ideea că, în mijlocul naturii, cu un trai simplu și multe cărți la îndemână va lasa în urmă neplacutele mizerii ale unei vieți de jucător, curățandu-se, în schimb, pentru a-și întâmpina cum se cuvine rusoaica mult așteptată.
Dar, parcă tocmai pentru a nu se dezminti, idealul feminin întârzie să apară, alunecand ușor printre situații comic-dramatice. Căci, de fapt, care comoară se câștigă ușor?
Citind și izolandu-se, locotenentul constată că, departe de a-și afla tihna și liniștea, mai mult se frământă. Creierii munciți se aprind ca vâlvătaia focului năvălit în crengi uscate, la fel și simturile.
Până la marea întâlnire, când, e sigur, o va recunoaște, fiindcă știe deja mai toate trăsăturile fizice și chiar unele morale (fără a-și putea, însă, imagina chipul întreg) plonjează în substitute, mai mult sau mai puțin bizare.
Tensiunea crește progresiv, compusă metodic și dozată atât cât să întrețină suspansul și interesul.
Și iată că rusoaica lui e tot mai aproape: acum știe că e fată de om cu stare, că o cheamă Valia (Valentina Andreevna Grusina), că e înalta, cu față prelungă, ten catifelat, ochi oblici.
Și încă un detaliu – care, admit, e preferatul meu – e artistă, mai exact muziciană și poartă cu sine o cutie de vioară.
Dar cum rămâne cu Niculina, nevasta asta de contrabandist, afurisită și alunecoasă, care îl determină să se arunce prostește în situații-limita? Și uite că, de unde o crezusem dată uitării, răsare iar Marusea, sărmană îndrăgostită…
Zbuciumandu-se în așteptarea lui înfrigurată, din bordeiul cu cărți, Ragaiac învață lecții prețioase și din afara lor; la fel și noi, o dată cu el.
Gib Mihăescu ( Gheorghe I. Mihăescu ) – n. 23 apr.1984 Drăgășani – d. 19 oct. 1935 București – a scris proză și dramaturgie, între care : Donna Alba, Zilele și nopțile unui student întârziat, Pavilionul cu umbre. Scufundat în anonimitate de autoritățile vremii, a fost depotrivă respins ori elogiat de critică și public.
Citiți! Citiți Gib Mihăescu! Citiți Rusoaica!
NOTA: 8 / 10
Alte recenzii de la Gib Mihaescu:
