Șapte povestiri smulse din cele șapte zile ale săptămânii, alcătuind picături de clipe din oceanul nemărginirii, aceasta este esența cărții Marianei Gorczyca, intitulată ”Să iau cuvintele cu mine”, publicată anul acesta la editura TracusArte.
Sunt secunde care mă duc cu gândul la clipele ancestrale ale lui Stefan Zweig, păstrând totuși proporțiile, bineînțeles.
Da, cele șapte povești ale autoarei alcătuiesc impetuoase castele de clipe, trăite de fiecare personaj într-un ritm propriu, cu rătăciri și regăsiri, cu calități și defecte, prizonieri între minus și plus, trăindu-și viața prăfuită cu o precauție absurdă de colbul conjugării, pe care adeseori îndrăznesc să o uite într-un cotlon al trăirilor de moment.
Într-un anume fel este o filosofie a non-filosofiei, o împletitură de trăiri crescute la sânul iluziilor pe care unii îndrăznesc să le numească speranțe.
Într-un amestec de cosmopolitism descritptivist, în care autoarea inserează cuvinte și expresii din alte limbi, fără a dăuna în vreun fel omogenității textului, Mariana Gorczyca ne poartă între Nord și Sud, Între aurora boreală și nesfârșitele dune de nisip, într-o spirală a trăirii facile ce strecoară în sufletele cititorilor adevărați o altfel de atmosferă, plăcută, molcomă, mestecată pe îndelete.
O carte bună!
Lectură plăcută!