„Nici unul nu va fi star de cinema. Şi nici unul nu va lucra la supermarket, aşa cum i-am auzit pe unii dintre voi făcându-şi planuri zilele trecute. Vieţile voastre au fost planificate de alţii. Veţi deveni adulţi şi la un moment dat, (…) veţi începe să vă donaţi organele vitale. Ăsta este motivul pentru care aţi fost creaţi.”
Cum ar fi să trăieşti cu certitudinea că nu eşti o creaţie a naturii, ci o creaţie de laborator? Un experiment al omului care încearcă să fie Creator şi cu putere absolută de decizie asupra celor ca tine, cei creaţi. Să exişti pentru a dona. Şi atât!
Nu este o imagine ideală a niciunuia dintre noi. Însă, imaginea asta o propune autorul Kazuo Ishiguro în volumul de faţă. O imagine inumană creată pentru un scop umanitar.
„În ziua aceea, când te-am privit dansând, am văzut altceva. Am văzut o lume nouă născându-se extrem de rapid. Da, o lume aflată în legătură mai strânsă cu ştiinţa, una şi mai eficientă. Cu mai multe metode de vindecare a vechilor boli. De acord. Însă o lume aspră şi crudă. Şi am văzut o fetiţă cu ochii strâns închişi, care ţinea la pieptul ei lumea cea veche, o lume mai blândă, cea care – cum o ştia ea prea bine în adâncul inimii – nu avea cum să rămână aşa pentru totdeauna, iar ea o ţinea strâns şi o implora: să nu mă părăseşti, să nu mă părăseşti.”
Să nu mă părăseşti prezintă nu numai povestea dramatică a unor oameni clonaţi, a căror menire este programată şi limitată în alegeri, ci ne introduce foarte subtil şi în vieţile noastre, ale oamenilor reali şi naturali, cum ne place să credem că suntem. Oameni simpli care, totuşi, ne trăim vieţile într-un mod la fel de limitat… cu bariere create de minţile noastre, la fel de naturale.
„Atunci când am devenit donatoare, eram deja destul de pregătită pentru asta. Şi m-am simţit în elementul meu. La urma urmei, chiar este menirea noastră, nu?”
Kathy H. este o îngrijitoare dedicată. O fiinţă clonată care îşi acceptă soarta fără să împotrivească. Cu toate acestea, nu a oprit-o nimeni din a-şi pune întrebări, din a căuta şi din a simţi toate trăirile sufleteşti pe care le avem fiecare dintre noi. Iubire, furie, tristeţe, bucurie… O poveste şi o imagine care ridică multe semne de întrebare.
Alte recenzii de la Kazuo Ishiguro:
