Recenzie „Scandalul” de Fredrik Backman

de | mart. 18, 2019 | Beletristică, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Am citit doar o carte ce îi aparține domnului Fredrik Backman și știam din prima că mă va încânta. După ce Ove m-a cucerit, am decis să încerc alt roman, crezând că poate stilul său este unul liniar și voi întâlni multe elemente asemănătoare în a doua alegere de lectură. Uite că nu a fost așa și uneori chiar îmi pare bine că greșesc, pentru că îmi tot spun să nu mai încerc să anticipez ce vor să spună autorii, să citesc întâi cartea și după aceea să trag concluziile. Cât trăim învățăm:)

Consider că Fredrik Backman nu trebuie subestimat și regret că am făcut acest lucru, pentru că am crezut că „Scandalul” urmează același traseu cu cel al lui Ove, dar a fost unul total diferit, ce s-a dus complet în alt unghi, într-o altă perspectivă, ascunsă de o intrigă aparent simplă, dar cu conotații imense. Sigur Fredrik Backman nu a fost psiholog? Îmi pun mereu întrebarea această pentru că știe să analizeze mintea umană și să scoată la iveală atât lucrurile bune cât și slăbiciunile sale într-un mod de necrezut.

Björnstad este un oraș aflat într-un declin total, singura speranță de a mai scoată capul la suprafață este dragostea pentru sport. Echipa locală de hockey este steaua ce strălucește cel mai puternic, cea mai de preț comoară pe care localnicii nu vor să o piardă.Toți investitorii vin aici datorită echipei de hockey și dacă aceasta nu mai performează, totul este pierdut.

Când am auzit că acțiune vorbește despre sport, m-am descurajat puțin, însă așa cum am menționat mai sus, acțiunea simplă ascunde un mesaj de 10000 de ori mai puternic, ce nu are nicio legătură cu lecțiile de hockey. Atunci când o fată pretinde că a fost violată de către una dintre vedetele echipei, loialitățile se divid și comunitatea se împarte în două: partea ce ține cu victima și partea care pune accent pe hockey și încearcă să ascundă adevărul, deși în adâncul sufletului crede altceva. De aici se duce o luptă continuă care nu face decât să arate natura umană și modul în care aceasta face față presiunii și problemelor din extern. Într-un sat izolat, unde singură sursă de supraviețuire este notorietatea unei echipe locale, atunci când această este pusă în pericol, ai sta pasiv sau ai astupa adevărul cu degetul doar din instinct de supraviețuire? Pare dur, dar este pe cât se poate de real. Mulțumesc Libris.ro pentru carte.

Fredrik Backman este extrem de abil cu temele pe care le abordează și pare un geniu malefic, pentru că se joacă destul de clar cu sentimentele și trăirile tale. Viol, politică, discriminare și hărțuire sunt doar câteva din temele acestei cărți plasate într-un sat aproape în moarte clinică, ce se agață disperat de supraviețuire. Consider că această carte arată fața urâtă a umanității, însă autorul nu are nicio problemă să ți-o pună pe tavă și să te izbească violent de realitate, pentru că acesta este rolul unei cărți, chiar dacă vrei să recunoscti sau nu.

Am rămas extrem de impresionată de această carte și o consider o noutate în abordare și subiect, fiind atât de realistă, încât doare. Sper să vă decideți să o citiți și cred că o să îmi dați dreptate 🙂

Titlu: SCANDALUL
Autor: Fredrik Backman
An apariție : 2018
Editura: ART
Nr. Pagini: 518
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 1835

Alte recenzii de la Fredrik Backman :

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 5 luni, 16 zile și a scris până acum 667 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Backman. Lovely! Si continuarea e geniala.