Recenzie ”Scânteie în beznă” de Stacy Willingham

de | mai 19, 2023 | Ficțiune, Horror și Thriller, Mister, Recenzii cărți, Suspans

Scânteie în beznă este un thriller psihologic și chiar a venit la momentul potrivit deoarece e ceva timp de când n-am mai citit nimic de genul acesta. Are intensitate, are răsturnări de situație, are personaje care îți ridică semne de întrebare cu atitudinea și deciziile pe care le iau și menține suspansul până aproape de final, chiar dacă la un moment dat (pe la jumătatea cărții) realizezi cam către ce final se îndreaptă.

În vara în care Chloe Davis avea vârsta de 12 ani, șase adolescente au dispărut din mica comunitate a orășelului în care trăia. Înainte de sfârșitul verii, criminalul a fost prins și și-a mărturisit faptele, lucru care i-a adus o condamnare pe viață. Această condamnare a constituit de asemenea un moment de cotitură și o mare traumă pentru Chloe deoarece cel acuzat era propriul său tată, iar mama sa nu și-a mai revenit după căderea nervoasă pe care a suferit-o.

După douăzeci de ani, Chloe trăiește în alt oraș, și-a luat o diplomă în psihologie, are un cabinet particular de consultații, se pregătește să se căsătorească cu un bărbat atent și iubitor și pare că a lăsat trecutul în urmă. Dar aparențele sunt înșelătoare. Și nu e nevoie de mult pentru ca panica să fie declanșată. Dispariția unei adolescente aduce ecouri din trecut, iar psihicul fragil și dezechilibrat al lui Chloe este cuprins de groază oricât de tare încearcă ea să își tempereze emoțiile. Următoarea dispariție o aduce în pragul disperării, în timp ce mintea îi născocește scenarii din ce în ce mai terifiante.

Oare există un criminal la indigo? Oare aceste crime sunt opera unui psihopat care copiază ororile comise de tatăl ei? Oare acesta încearcă să lege aceste fapte abominabile pe care le comite de persoana ei? Este doar paranoică și vede asemănări cu trecutul acolo unde nu există, de fapt, nimic?

Citind prologul te aștepți la o poveste cu fapte oribile, dar nimic nu prevestește fragilitatea psihică a personajului principal. Și înaintând în lectură devii din ce în ce mai circumspect în privința lui Chloe. Oare nu e posibil ca ea să vadă și să ne expună o realitate  diferită influențată de traumă, medicamentație și fobii? Oare nu se implică prea mult și nu dezvoltă scenarii absurde influențată și marcată de povestea tatălui? Bănuielile și suspiciunile ei asupra unor persoane sunt invers proporționale cu naivitatea și încrederea necondiționată pe care le-o oferă altora în ciuda faptului că ar trebui să fie mai reținută mai ales când leagă relații cu oameni străini. Bineînțeles că ambiguitatea și inconsecvența lui Chloe o transformă într-un povestitor în care nu poți avea încredere și tocmai acest lucru mărește dificultatea cititorului de a fi obiectiv și de a descâlci mai repede ițele. De fapt, personajul principal nu reușește să te convingă să rezonezi cu ea în ciuda trecutului și a problemelor pe care le-a avut. Chloe ia anumite decizii inaceptabile, profesionalismul ei este inexistent cum de altfel îi lipsește total responsabilitatea și asumarea. Intră în situații periculoase fără a sta pe gânduri sau a evalua riscurile, pune etichete neargumentate, paranoia ei este obositoare și devine exagerată la un moment dat chiar dacă înțeleg că autoarea a încercat să o folosească ca pe o scară a intensificării groazei și disperării personajului. Bineînțeles că citind cel mai greu mi-a fost să accept ipoteza că un psiholog practician să aibă mai multe probleme psihice și dezechilibre emoționale decât oamenii pe care îi tratează. Este foarte neverosimil, nu? Sau sunt eu prea optimistă?

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia

Titlu: Scânteie în Beznă
Autor: Stacy Willingham
Traducător: Alexandru Szollo
An apariție : 2023
Editura: NEMIRA
Nr. Pagini: 392
Limba: Română
Gen Literar: Crime, Thriller, Mistery
Nota recenzorului: 7 / 10
Vizualizari recenzie: 5436

Alte recenzii de la Stacy Willingham:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Angela este redactor Booknation.ro de 7 ani, 3 luni, 29 zile și a scris până acum 623 articole. Se află pe poziția 3 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Angela aici. Angela are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments