Scârba sfântului cu sfoară roșie a lui Flavius Ardelean este cartea care te face să te întrebi, cu adevărat, la ce aspiri în viață. Așa cum este precizat și pe copertă, este un basm; cred că, prin această opera, scriitorul introduce o nouă specie literară, o îmbinare a basmului cu romanului, ceea ce dovedește încă o dată talentul incontestabil al autorului.
Există un narator-martor, reprezentat de Bartholomeus Pumn-De-Oase care este, pe alocuri, schimbat cu unul obiectiv, omniscient. Pe parcursul cărții, aflăm povestea Sfântului Taush, și, cu cât citeam mai mult, aveam senzația că sunt învăluit de un mister, un suspans specific basmului, foarte bine realizat. Sunt prezente foarte multe elemente ale speciei literare de basm dintre care am remarcat, cu preponderență, repetarea cifrei trei.
Tărâmul mitic, surprins în carte, este diferit de tot ceea ce am citit până acum. Flavius Ardelean reușește să rupă bariera dintre real și ireal, dintre Lume și Ne’Lume, evidențiind relativitatea a tot ceea ce este și nu este, ce poate fi și poate să nu fie pentru alții.
Consider că este foarte greu să afirmi că această operă vorbește despre un lucru, un fapt, o întâmplare concretă. Scârba sfântului cu sfoară roșie e ca un suflet ce creează și știe că o face chiar și pentru a distruge. Scriitorul a reușit întru totul să zămislească un univers în care totul este posibil, în care nu există normal și anormal, care evoluează în multe feluri neașteptate.
Autenticitatea acestui basm stă, printre altele, în denumirile locurilor și personajelor, alese cu foarte multă măiestrie de către scriitor. Gaisterștat se referă la Geisterstadt (din germană, orașul spiritelor). Totodată, ilustrațiile Ecaterinei Boricean, atât de simple și totuși atât de sugestive, conferă textului o frumusețe aparte, dându-ți senzația că ești chiar lângă personaje, că vezi și simți totul.
[…] dar știm și noi că unde e un strop de iubire, oricât e de mic, e și un ocean de veșnicie, oricât de adânc. Iubește, pălărine, că imediat te stingi și ai trăit degeaba!
-De ce, mamă? Cine poate spune că noi avem dreptate și că ei se înșală? Cine știe care poveste e cea bună și adevărată – cea rostită de la un capăt la celălalt, sau cea rostită invers?
Au rămas foarte multe mistere neelucidate și s-a făcut în mod constat referire la evenimente petrecute altundeva, departe și sunt foarte curios să văd cum va evolua (sunt sigur!) povestea, ce vieți vor mai fi și câte nu vor mai fi.
Dincolo de toate, Flavius Ardelean m-a făcut, indirect, prin intermediul operei artistice Scârba sfântului cu sfoară roșie, să pătrund într-o lume a Totului și a Nimicului, o lume a posibilului, a prieteniei, o lume nebună, dar frumoasă, pentru că… ceea ce e, nu e întotdeauna.
Alte recenzii de la Flavius Ardelean:
