Recenzie „Scârba sfântului cu sfoară roșie” de Flavius Ardelean

de | ian. 8, 2016 | Beletristică, Literatură Contemporană, Literatura Română, Mister, Recenzii cărți, Suspans

Scârba sfântului cu sfoară roșie - Flavius ArdeleanScârba sfântului cu sfoară roșie a lui Flavius Ardelean este cartea care te face să te întrebi, cu adevărat, la ce aspiri în viață. Așa cum este precizat și pe copertă, este un basm; cred că, prin această opera, scriitorul introduce o nouă specie literară, o îmbinare a basmului cu romanului, ceea ce dovedește încă o dată talentul incontestabil al autorului.

Există un narator-martor, reprezentat de Bartholomeus Pumn-De-Oase care este, pe alocuri, schimbat cu unul obiectiv, omniscient. Pe parcursul cărții, aflăm povestea Sfântului Taush, și, cu cât citeam mai mult, aveam senzația că sunt învăluit de un mister, un suspans specific basmului, foarte bine realizat. Sunt prezente foarte multe elemente ale speciei literare de basm dintre care am remarcat, cu preponderență, repetarea cifrei trei.

Tărâmul mitic, surprins în carte, este diferit de tot ceea ce am citit până acum. Flavius Ardelean reușește să rupă bariera dintre real și ireal, dintre Lume și Ne’Lume, evidențiind relativitatea a tot ceea ce este și nu este, ce poate fi și poate să nu fie pentru alții.

Consider că este foarte greu să afirmi că această operă vorbește despre un lucru, un fapt, o întâmplare concretă. Scârba sfântului cu sfoară roșie e ca un suflet ce creează și știe că o face chiar și pentru a distruge. Scriitorul a reușit întru totul să zămislească un univers în care totul este posibil, în care nu există normal și anormal, care evoluează în multe feluri neașteptate.

Autenticitatea acestui basm stă, printre altele, în denumirile locurilor și personajelor, alese cu foarte multă măiestrie de către scriitor. Gaisterștat se referă la Geisterstadt (din germană, orașul spiritelor). Totodată, ilustrațiile Ecaterinei Boricean, atât de simple și totuși atât de sugestive, conferă textului o frumusețe aparte, dându-ți senzația că ești chiar lângă personaje, că vezi și simți totul.

[…] dar știm și noi că unde e un strop de iubire, oricât e de mic, e și un ocean de veșnicie, oricât de adânc. Iubește, pălărine, că imediat te stingi și ai trăit degeaba!

-De ce, mamă? Cine poate spune că noi avem dreptate și că ei se înșală? Cine știe care poveste e cea bună și adevărată – cea rostită de la un capăt la celălalt, sau cea rostită invers?

Au rămas foarte multe mistere neelucidate și s-a făcut în mod constat referire la evenimente petrecute altundeva, departe și sunt foarte curios să văd cum va evolua (sunt sigur!) povestea, ce vieți vor mai fi și câte nu vor mai fi.

Dincolo de toate, Flavius Ardelean m-a făcut, indirect, prin intermediul operei artistice Scârba sfântului cu sfoară roșie, să pătrund într-o lume a Totului și a Nimicului, o lume a posibilului, a prieteniei, o lume nebună, dar frumoasă, pentru că… ceea ce e, nu e întotdeauna.

Titlu: SCÂRBA SFÂNTULUI CU SFOARĂ ROȘIE
Autor: Flavius Ardelean
An apariție : 2015
Editura: CĂRȚILE ARVEN - UN IMPRINT HERG BENET
Nr. Pagini: 264
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2731

Alte recenzii de la Flavius Ardelean:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Dragoș Filioreanu a fost redactor Booknation.ro și a scris 26 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Dragoș Filioreanu aici.
,,În momente ca acestea, simțeam că lumea îmi aparține. Puteam fi cine voiam eu să fiu, prin cărți. Într-o lume în care oamenii acced spre nimicul absolut, uităm să ne căutăm propriul nostru tot, care poate avea diferite forme. Când citești, zbori. Ești o pasăre migratoare care zboară și călătorește oriunde. Ești liber. Ești un tu mai bun decât ai fost ieri. Ești infinit.”
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments