Millie își ia secretul cu ea, se mută într-un apartament în chirie, are chiar un iubit perfect și își reia studiile. Ce mai: începe o viață nouă, normală.
Mneeahh…știu că nici voi nu credeți asta.
De fapt Millie începe cu stângul din nou, fiind concediata de la locul de muncă. Îl îndepărtează pe iubitul ei perfect, refuzând să se mute cu el și este copleșită de datorii.
Așadar iată că istoria se repetă: chiar când nu mai știe exact pe unde să o apuce o nouă ofertă de muncă, tentantă și foarte avantajoasă îi pică de nicăieri.
Douglas Garrick, proprietarul unui penthouse, îi propune să îi fie menajeră. Foarte ciudat, ținând cont că totul arată impecabil și că nimic nu pare să aibă nevoie a fi curățat.
Dar, ce contează? Numai bine: se preface că deretică praful invizibil, spală hainele deja curate și aspiră doar ca să facă zgomot. Iar pentru asta câștigă o grămadă de bani.
Dar iarăși e prea frumos ca să fie adevărat!
Wendy, soția domnului Garrick, e tot timpul ba obosită, ba indispusă sau bolnavă și nu se arată niciodată la față. Veșnic e închisă în cameră iar în rarele ocazii când ușa se deschide, imaginile pe care Millie le vede sunt dubioase și violente.
E clar că avem de a face cu o poveste foarte misterioasă și incitantă dar având un pic de experiență din Menajera ne simțim încrezători să facem presupuneri asupra modului în care se va lega firul poveștii până la final.
Insă vom avea parte de o surpriză! Normal.
De fapt de mai multe surprize. Pentru că Secretul menajerei, deși are toate elementele poveștii inițiale, construiește o rețea de intrigi mult mai adânci și mai bine ascunse.
Întrepătrunderea dintre noile și vechile personaje e genială iar umbra de mister nu ratează efectiv pe nimeni.
Am suspectat pe toată lumea la un moment dat și tot nu am reușit să mă prind de fiecare dată.
Sunt tentată să zic că Freida McFadden nu mai face aceleași greșeli și ne oferă un thriller răsunător de data aceasta. Un thriller căruia nu am absolut nimic de reproșat. Emoțiile transmise sunt mai intense și cuvintele folosite pentru asta mult mai potrivite. Am reacționat de câteva ori cu voce tare și chiar mi-e fost ciudă că nu am reușit să anticip nicicum următoarea mișcare.
Wilhelmina Calloway se străduiește atât de mult să își țină secretul departe de iubitul ei, de cunoscuți și mai ales departe de poliție, încât aproape că nu își dă seama deloc când acesta iese la iveală. Nu își dă seama pentru că este distrasă de o grămadă de alte secrete pe care le-a tot adunat și pe care nu mai știe cum și unde să le ascundă!
Sută la sută vă va plăcea la nebunie această carte!
– Te rog să returnezi asta. Wendy nu a vrut-o.
Iau punguța roz și arunc o privire în interior, unde zăresc o frântură de material mătăsos.
– OK, sigur. Este și chitanța acolo?
– Nu, era un cadou.
– Nu…nu cred că pot să-l returnez fără chitanță. De unde l-ai luat?
Douglas scrâșnește.
– Nu știu – asistenta mea l-a cumpărat. O să-ți trimit pe e-mail copia chitanței.
– Dacă e cumpărat de asistenta ta, n-ar fi mai simplu să-l returneze ea?
Înclină capul spre mine.
– Scuză-mă, te rog, dar nu este jobul tău să faci comisioanele pe care ți le încredințez?
Capul îmi zvâcnește în spate. Este pentru prima dată de când lucrez aici când Douglas îmi vorbește cu atâta lipsă de respect. L-am considerat întotdeauna destul de amabil, deși cam stresat și distras. Acum îmi dau seama că are și o altă față.
Dar nu avem cu toții și o altă față? p.66
Alte recenzii de la Freida McFadden:
