Timpul poveștii rămâne îndepărtat și nedefinit până aproape de final, când este menționat un secol XVIII și o Franță revoluționară, dar în acest context social sunt aruncate multe probleme de actualitate: discriminare sexuală, exploatare fizică, bullying, sărăcie, decădere pe scara socială, hărțuire. Dar adevăratul scop e de a transforma personajul negativ în erou. De a dezvălui motivația din spatele gesturilor crude. Iar versiunea personajului negativ poate fi la fel de interesantă ca cea originală. Chiar pare mai umană și realistă deseori. Pentru că face greșeli, suferă, regretă, cade și o ia de la capăt. Nu e totul roz, nu are viața unei prințese din povești, nu primește totul pe tavă și luptă pentru fiecare bucurie măruntă.
Ideea de bază a cărții este că nu oamenii definesc ceea ce ești. Tu singur te definești ca persoană prin deciziile și alegerile pe care le faci. Dar până ajungi să îți finisezi caracterul poți fi privit din exterior în multe feluri și de cele mai multe ori nu-s priviri binevoitoare. Depinde doar de tăria ta cât de mult te lași influențat de ele și cât de tare te motivează țelul propus.
„În lumea asta, doar un prost poate fi fericit.”
N-aș putea spune ceva rău despre cartea asta. Chiar e o reinterpretare a unui basm celebru ce urmărește fidel acțiunea originalului și construiește spectaculos pe ceea ce a fost omis, partea care este lăsată în umbră, de obicei, în varianta clasică. Sunt puse în lumină și urmărite destinele personajelor negative, cele care se evaporă la final în parfumul de fericire prea puternic împrăștiat de personajele pozitive. Punctul de pornire al cărții este punctul de final al basmului original și debutează sângeros cu automutilarea celor două surori vitrege determinate să-și câștige fericirea cu orice preț.
„Isabelle își tăiase degetele, dar uneori încă le mai simțea. Maman îi scosese inima din piept. Uneori, și pe aceea o mai simțea.”
Este o reinterpretare ce răstoarnă varianta că personajele care au declanșat și întreținut „întunericul” ar fi chiar diabolice. Este o poveste care îți demonstrează că adevărata frumusețe, cea care contează și nu se ofilește, este cea interioară. Ne întâlnim cu oameni, ca noi, cu bune și rele, cu aspirații și visuri, cu eșecuri și reușite. E o încercare bună de a le explica acțiunile și reacțiile, și care te obligă să privești și să judeci din altă perspectivă anumite gesturi. Isabelle nu are visurile potrivite epocii și așteptărilor celorlalți. Ea nu-și dorește să fie salvată de un prinț pe un cal alb. Ea își dorește să călărească ea calul și să-și decidă propria soarta.
Este o poveste cu prinți si prințese de citit copiilor seara, o perspectivă foarte interesantă și originală. Este maturizarea unui fete căreia alții i-au trasat destinul dinainte ca ea să realizeze ce ar face-o fericită. Și deși abundă în feminism, este o lectură pozitivă, pe care o să i-o recomand fiică-mii în locul Albei ca Zăpada.
