Recenzie „Splendida cetate a celor o mie de sori” de Khaled Hosseini

de | aug. 9, 2020 | Beletristică, Literatură Contemporană, Literatura Universală, Recenzii cărți

Khaled Hosseini este printre cei mai apreciați scriitori contemporani din lume. A reușit să se claseze pe primul loc pe lista New York Times Bestsellers și nu o singură dată. Splendida cetate a celor o mie de sori este un roman de citit într-o viață. Scris în același stil ca Vânătorii de zmeie, cartea ilustrează destinele a două femei din Afganistan dintr-o perioadă care a marcat istoria țării, ocupația sovietică.

Condiția femeii

În prima parte facem cunoștință cu Mariam, o tânără de cincisprezece ani care locuiește cu mama sa în apropierea Heratului. Este o harami („copil din flori”), așa cum îi spune chiar mama sa de nenumărate ori, iar tatăl său, Jalil, o vizitează săptămânal. Mariam încearcă să obțină de la tatăl ei atenția de care au parte restul copiilor, dar acesta nu se afișează în lume cu ea, găsind mereu scuze. Atunci când mama ei moare, fata este obligată să se căsătorească la o vârstă fragedă cu Rasheed, un cizmar din Kabul mult mai în vârstă decât ea.

Asta-i soarta noastră, Mariam. A femeilor ca noi. Să îndurăm. Asta-i tot ce avem. M-ai înțeles?

Cea de-a doua parte o are în centru pe Laila, o tânără care rămâne fără părinți în urma exploziei care le-a distrus casa și ajunge să se mărite cu Rasheed la doar paisprezece ani. Ea și Mariam nu se înțeleg de la început, însă rivalitatea dintre ele se risipește atunci când sunt nevoite să-și înfrunte soțul abuziv. Cartea evidențiază foarte bine condiția femeilor afgane care nu aveau drepturi și libertăți, obligate să se mărite la vârste fragede.

Ficțiune și istorie

Nu știu foarte multe despre istoria Afganistanului, însă Khaled Hosseini reușește să surprindă cu precizie toate evenimentele istorice importante. Pe fundalul ocupației sovietice și a regimului taliban, căsnicia lui Mariam devine ea însăși un război. Rasheed s-a purtat pentru scurt timp destul de bine cu ea. Însă pe parcurs devine din ce în ce mai irascibil, o critică orice ar face și chiar o agresează. Ca orice bărbat obișnuit să dețină controlul asupra femeilor, lucru care nu reprezintă o noutate.

Titlu: SPLENDIDA CETATE A CELOR O MIE DE SORI
Autor: Khaled Hosseini
An apariție : 2008
Editura: NICULESCU
Nr. Pagini: 400
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1181

Alte recenzii de la Khaled Hosseini:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Spovedanie ” de Lev Tolstoi
Recenzie ”Spovedanie ” de Lev Tolstoi

Nu mai citisem nimic de Lev Tolstoi până acum, iar lectura acestei cărți autobiografice mi s-a părut un bun punct de plecare pentru a-i descoperi stilul și profunzimea gândirii. Spovedanie debutează cu o căutare apăsătoare a sensului vieții, care se transformă treptat...

Recenzie „Călărețul Ciumei” de Laura Thalassa
Recenzie „Călărețul Ciumei” de Laura Thalassa

… era Omului s-a sfârșit, iar era Călărețului a început. – o frază care surprinde perfect esența acestui prim volum dintr-o serie scrisă de Laura Thalassa ce m-a cucerit iremediabil. Călărețul ciumei, adică Pestilence, este primul care pășește în lumea oamenilor cu...

Recenzie ”Tristul tigru” de Neige Sinno
Recenzie ”Tristul tigru” de Neige Sinno

Tristul tigru este o carte de neratat care mi-a reconfirmat, dacă mai era încă nevoie, că omul este cel mai crud animal. Este o carte brutală, crudă, dar o lectură necesară. Este istoria unui abuz, un abuz asupra unui copil comis de tatăl vitreg. Este o poveste care...

0 0 votes
Article Rating
Andreea Stănărîngă a fost redactor Booknation.ro și a scris 126 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Andreea Stănărîngă aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Descoperă cartea ”Un trandafir roșu”

X