Ce determină oamenii să se transforme în monștri?
Monștrii trăiesc printre noi și de cele mai multe ori îi întâlnim pe stradă, în magazine, la semafor, la farmacie și n-avem niciun fel de indiciu că ceva este în neregulă cu un necunoscut. Te poți uita în ochii unui străin, îi poți răspunde la zâmbet cu un alt zâmbet și să n-ai nicio idee că el deja te-a omorât în mintea lui în câteva moduri diferite care mai de care mai sângeros și mai macabru. Cam atât de periculoasă e lumea în care trăim. Nu e nevoie de ficțiunea unui thriller ca să-ți intersectezi drumul cu cel al unui psihopat, că să-ți treacă glonțul pe la ureche sau chiar să devii victima unuia. E plină lumea de nebuni.
„Stăpânul Muntelui” este modelul clasic de psihopat (sociopat, de fapt ca să fim mai exacți). Este un fel de Dumnezeu (asta este ideologia lui, cel puțin) care își construiește Grădina Edenului (sau mai bine zis, propriul Infern). El este Începutul și Sfârșitul, autoritatea lui nu poate fi contestată deoarece puterea lui este deplină. Este capabil să împartă moarte și să dăruiască viață. Frumusețea în ochii lui nu trebuie să fie vie, nu are nevoie să respire, poate zace frântă pe fundul unui borcan de sticlă. Genialitatea naște monștri și le oferă privilegii speciale, e în firescul absurdului lumii. E grotescul acceptat ca monedă de schimb pentru miracole încântătoare ochiului. Merită, de exemplu, o fotografie în care să surprinzi o ploaie de peșteră să devină o obsesie? O obsesie care te poate convinge să-ți asumi riscuri? Ai fi în stare să ignori pericolul doar pentru a-ți satisface curiozitatea? Ai considera-o o minune absolută, un ideal de frumusețe eternă ce ar putea să-ți taie răsuflarea, pe care ai putea să o admiri la nesfârșit?
Obsesia pentru un anumit lucru este în natura umană și absolut firească, atât timp cât este menținută în limitele bunului simt și sub control (adică nu pune siguranța și confortul altora în pericol). Dacă degenerează, alți monștri o să înceapă să tropăie pe lângă ea, ca o armată a Iadului dezlănțuită ce-și urmărește țelul bolnav.
Rezumat pe scurt (pe foarte scurt):
Doi exhibiționisti, plecați într-o excursie de explorare a unui loc abandonat, săpat în interiorul unui munte, dispar, iar poliția cataloghează cazul ca răpire. Lumea e pe punctul de a afla că muntele are un stăpân, un monstru care stă la pândă, un colecționar de oameni.
Cartea este un thriller nordic noir și prima parte dintr-o nouă serie, seria inspectorului Leonore Asker. Leo este deja adjunct, cu mari șanse să preia șefia Brigăzii Infracțiuni Grave din Malmö. În momentul declanșării cazului de răpire, se trezește pe nedrept (grație mișcărilor strategice ale unui polițist proaspăt aterizat și cu pretenții clare la conducerea departamentului) îndepărtată din anchetă și din propriul birou, și “promovată” șefă într-un departament obscur, denumit ironic “al sufletelor pierdute”, aflat în subsolul nerenovat al clădirii, ale cărui sarcini și responsabilități par un mister pe care nimeni nu e în stare să-l dezlege (nici măcar cei care fac parte din respectivul departament și care îi devin subalterni nu sunt capabili să spună clar în ce constă fișa lor de post). Multumesc Libris.ro pentru carte.
Leo nu e o fire impresionabilă sau ușor de manipulat. A fost educată să fie perseverentă, meticuloasă și ambițioasă. Are un trecut incendiar și traumatizat și provine, bineînțeles, dintr-o familie disfuncțională (abia aștept detaliile și continuarea relațiilor ei de familie). Nu știe ce înseamnă să renunți, este dedicată și motivată. Cu toate că a fost înlăturată din anchetă, ea are ca obiectiv rezolvarea cazului. Din punctul ei de vedere, cazul încă este al ei. Iar indiciile pe care le găsește, o pun pe urmele unui criminal în serie.
Singura mea dezamăgire în ceea ce privește cartea este că Anders de la Motte nu mi-a oferit mai multe detalii și explicații în ceea ce privește motivația asasinului, am rămas cu câteva semne de întrebare legate de motivul care i-a declanșat trauma, sau mai bine zis nebunia (mă refer la evenimentul menționat din copilăria sa). Mi-aș fi dorit să fie detaliată un pic încrengătura de relații din familia sa extinsă.
Punctele tari l-au constituit atmosfera întunecată, senzația de claustofobie generată de interiorul muntelui, personajul inspectorului Leo, mintea ei ascuțită, determinarea și curajul nebun și secționarea cărții în capitole scurte și alerte. Mi s-a părut foarte bine punctată psihologia criminalului, modul în care percepe lumea și aspirațiile sale (capitolele redate din perspectiva lui au constituit un avantaj, ca și tendința către mitologia scandinavă prin identificarea asasinului cu un bortbytingen). Profesorul Martin Hill pare a fi partenerul perfect pentru Leo. O carte care promite o continuare explozivă, care m-a ținut în suspans și m-a indus în eroare de câteva ori în ceea ce privește identitatea asasinului. O poveste sinistră despre un criminal inteligent, ce își asumă cu mândrie eticheta de monstru și încearcă prin orice mijloc să demonstreze că merită să o poarte.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Libris
Alte recenzii de la Anders de la Motte:
