Sunt cărți pe care după ce le termin de citit trebuie să stau puțin să mă adun, să mă gândesc încă o dată la ce am citit, să caut despre evenimentele istorice prezentate în carte, să încerc să înțeleg mai multe.
Sub stelele tăcute este o poveste tristă, tristă dar reală, prezintă fuga unei fetițe Afsana din Afganistan la Moscova.
Dintr-un Afganistan în plin război, încearcă să scape cu familia ei, dar drumul e lung și greu și mulți se pierd în timpul călătoriei către libertate.
În anumite călătorii nu am vrea să plecăm niciodată. Și totuși, ne ducem. Ne ducem pentru că trebuie, pentru că sunt singura formă de supraviețuire. Aceasta este călătoria mea, cea pe care nu aș fi vrut să o fac vreodată.
Ai putea să-ți imaginezi să nu ai un loc pe care să-l numești acasă? Să fii mereu în mișcare dintr-un loc în altul?
Afsana îi ia în călătoria sa pe toți cei dragi ei, dar tristul adevăr iese la iveală când începe să-și scrie viață.
Ceea ce notez mă ajută să păstrez trecutul, să-i dau un sens, chiar dacă anumite lucruri nu au niciun sens. Nu există nicio rațiune, nicio justificare, nicio explicație. Povara acelor lucruri trebuie doar îndurată.
Tabara în care ajunge Afsana mi se pare un loc groaznic, mi-a amintit de Copilul E.
Uneori, trebuie să mergi înapoi pentru a o lua înainte.
De fiecare dată după întuneric se face lumină.
O carte care te face să te îngrozești de câte e capabilă sa îndure o tânără, ce mai găsește forța să meargă mai departe deși a trecut prin atâtea orori, a suferit pierderea ființelor dragi. Pe Afsana o ajută scrisul, cartea lui Tolstoi și ființele dragi care deși nu mai sunt lângă ea, sunt în inima ei.
Dacă conținutul cărții e unul trist, care-ți frânge inima, macar sfârșitul cărții te lasă să speri.
Călătoria noastră se va termina acum, dar sunt pregătită să cobor din tren și să o iau de la început într-un loc nou, undeva de unde să nu mai trebuiască să fug. Unde să fiu în siguranță.
Lectură plăcută !!!
Alte recenzii de la Laura McVeigh:
