Întreaga carte este formată din corespondență, email-uri, scrisori, mesaje, majoritatea purtată de-a lungul vieții de Rosie cu prietenii și familia. Mi s-a părut interesantă și originală ideea și lectura merge foarte repede. Cartea este împărțită în cinci mari capitole, fiecare reprezentând o etapă importantă din viața lui Rosie.
Rosie și Alex sunt prieteni de la grădiniță. Cei mai buni prieteni. Se înțeleg atât de bine încât, când la 18 ani Alex se mută cu familia peste ocean, Rosie realizează că nu are alți prieteni. Dar nici oceanul nu reușește să le distrugă prietenia. Sunt doi oameni care pot vorbi despre orice, fără teama că se vor certa sau nu vor fi de acord. Și, cu toate că se înțeleg perfect unul pe celălalt, sunt tot timpul în contratimp. Bineînțeles, faptul că pot vorbi despre orice, exclude discuțiile despre o posibilă relație între ei doi. Și de câte ori unul dintre ei se hotărăște să facă primul pas către ceva mai mult decât prietenie, soarta intervine și îi anihilează tentativa.
Timp de patruzeci și ceva de ani, corespondează de pe maluri diferite ale Atlanticului, se văd în vacanțe, la nunți, botezuri și alte evenimente. Se iubesc în tăcere, ignorându-și sentimentele, și-și trăiesc viețile cu alte persoane, se izbesc de tot felul de obstacole, cunosc eșecul și succesul, trădarea și iubirea, împlinirea și dezamăgirea, dar continuă să–și scrie și să vorbească despre orice, împotriva partenerilor care dezaprobau prietenia lor.
Povestea curge lin inițial, dar cu cât cei doi înaintează în vârstă ritmul se întețește și timpul trece mai repede. Cei doi prieteni cresc, se maturizează, se căsătoresc, au copii. Plecați la drum cu multe așteptări, constată, pe măsură ce cresc, că unele visuri le sunt spulberate de realitate și primesc în schimb provocări pe care cu greu reușesc să le înfrunte, dar, în ciuda distanței și a altor obstacole, cei doi se susțin și se încurajează întotdeauna. Au o relație de prietenie adevărată, trainică, se mândresc și se bucură de realizările celuilalt. Rosie nu are viața pe care a visat-o, nu de la început. O greșeală din adolescență îi dă planurile peste cap, dar o ia de capăt și nu renunță. Ceea ce e interesant e că de câte ori totul în jurul ei se năruie, găsește un motiv suficient de puternic de care să se agațe pentru a mai încerca o dată.
A fost o poveste drăguță, dar nu mi-a trezit niciun fel de sentimente. Poate din cauza lui Rosie, căreia nu i-am înțeles multe decizii și cu care n-am rezonat deloc. Cred că am preferat finalul din Dear John. Mi-a părut mai realist. Ce n-a fost să fie la timpul lui ar trebui lăsat în spate. Dar pentru o zi de relaxare, cartea este perfectă.
Alte recenzii de la Cecilia Ahern:
