Recenzie „Surorile din oglindă” de Naomi Cyprus

de | aug. 6, 2019 | Fantezie, Ficțiune pentru Adolescenți, Recenzii cărți

Pentru Nalah e de ajuns un ciob de sticlă și o provocare pentru ca întreaga ei viață să se schimbe radical. Doar un ciob de sticlă făcut din mii de boabe de nisip, fiecare cu părticica lui de magie. Dar ce urmează să descopere e că soarta unei lumi atârnă de acel ciob de sticlă și de calea pe care o deschide. Pacea unei lumi depinde de două mâini magice, de ambiția și determinarea a două tinere fete.

Nalah trăiește într-o lume în care darurile native pe care le posedă n-au loc și nu sunt dorite. E diferită de oamenii printre care trăiește. Ea simte asta, așa cum o simt și ei. Își simte puterea pulsând în vene, dar îi este interzis să o folosească pentru a produce magie, pentru a alina suferințe sau pentru a aduce bucurie. A fost născută pentru a fi o Tauma puternică, dar lumea în care trăiește e prea speriată de ce ar putea să iasă din mâinile ei. Chiar și ea este înspăimântată și simte că pierde controlul când emoțiile sunt prea puternice, iar perechea de mănuși pe care o poartă constant, care ar trebui să atenueze magia, nu reușește întotdeauna s-o înăbușe și să-i facă față, iar rezultatele sunt miile de cioburi de sticlă care rămân în urma furiei ei.

Magia clanurilor Tauma a fost scoasă în afara legii la terminarea războiului, tatăl său o sfătuiește zilnic să fie atentă să n-o folosească și să-și înfrâneze pornirile. Trăiesc la limita sărăciei, despuiați de magie și ducând dorul mamei sale. Dar măcar se au unul pe celălalt și asta e suficient pentru a fi fericiți.

Pe cealaltă parte de lume, unde magia conduce, Halan, prințesa moștenitoare, e singurul membru al familiei regale ce s-a născut lipsit de puteri. A trăit închisă în castel toată viața, ocupându-și timpul cu lecții și studii. Tatăl său, regele, crede că, doar rupând-o de lume, o poate proteja și ține departe de pericole. Dar tânăra tânjește după aventură, curiozitatea o împinge să evadeze pentru a explora lumea pe care urmează s-o conducă, dar pe care n-a avut voie s-o cunoască. Însă cel care-i promite o călătorie plină de surprize plăcute, ascunde un secret teribil care-i va amenința viața. Aventura ei în afara castelui se transformă într-un coșmar din care îi e din ce în ce mai greu să scape și se vede nevoită să lupte pentru a se elibera și pentru a-și avertiza tatăl de pericolul care îl paște.

Fetele trăiesc în lumi paralele și diferite, ele însăși sunt foarte diferite, dar se pot conecta printr-un portal: o oglindă magică care, deși stricată, prinde viață încă o dată sub mâinile magice ale lui Nalah, o oglindă care le aduce pe aceeași parte de lume și le pune față-n față.

Ce vor face? Vor lupta una contra celeilalte sau vor face front comun? Ce e mai important? Familia sau lumea în care trăiești? Cui vor da dreptate? În cine se vor încrede? Pentru cine vor lupta? Pentru oamenii pe care îi iubesc sau pentru cei care suferă și au nevoie să fie salvați?

Două gemene, una ce beneficiază de ajutorul magiei și una ce se sprijină pe rang și nume, dar amândouă conduse de suflet.

Se insistă foarte mult pe ideea de familie, pe siguranța și iubirea pe care aceasta ți-o asigură, pe prietenie și adevăr. Dar povestea te învață să faci diferența dintre bine și rău fără subiectivism și fără să te lași influențat de sentimente. Te obligă să faci ceea ce e drept chiar dacă e dureros. Lumile lor, tot ceea ce știau, tot ceea ce credeau că-i bun și corect se dovedește a nu fi ceea ce pare, iar ele sunt aruncate într-o aventură magică de care depinde pacea și liniștea tuturor.

Vor reuși ele să-și folosească talentele și mintea pentru a ajuta adevărul și dreptatea să învingă?

Recomand adolescenților, dar și adulților, pasionați de fantasy, ce îndrăgesc poveștile pline de aventură și magie.

Titlu: SURORILE DIN OGLINDĂ
Autor: Naomi Cyprus
An apariție : 2019
Editura: RAO
Nr. Pagini: 290
Limba: Română
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 2297

Alte recenzii de la Naomi Cyprus:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Angela este redactor Booknation.ro de 7 ani, 5 luni, 23 zile și a scris până acum 623 articole. Se află pe poziția 3 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Angela aici. Angela are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments