Recenzie „Tabloul flamand” de Arturo Pérez-Reverte

de | apr. 11, 2019 | Beletristică, Mister, Recenzii cărți

V-ați gândit vreodată că a fi artist poate fi o meserie periculoasă? Ați crezut vreodată că simpla restaurare a unui tablou poate scoate la iveală secretul unei crime petrecute cu secole în urmă?

Misterul din tablou

La prima vedere „Tabloul flamand” de Arturo Pérez-Reverte este o carte polițistă tipică, o ușoară lectură de vacanță, de luat pe plajă sau undeva într-o poieniță la munte. Avem toate ingredientele necesare pentru asta: mobil, victimă, suspecți și nelipsiții detectivi amatori sau fără voie care să dea sare și piper lecturii.

Julia este o tânără expertă în opere de artă căreia i se încredințează, în vederea restaurării, un tablou al maestrului flamand Pieter van Huys. Tabloul prezintă în prim plan un joc de șah între doi nobili contemporani cu pictorul, în timp ce pe fundal soția unuia dintre ei citește în fața unei ferestre. Nimic neobișnuit până aici.

Însă în timpul restaurării Julia descoperă un mesaj ascuns în pictură care, împreună cu informațiile istorice, duce către veșnicul triunghi amoros și transmite bănuiala unei crime din dragoste. Având în vedere distanța în timp între momentul pictării tabloului și momentul restaurării, acest lucru ar fi putut rămâne doar o anecdotă a vremii.

Dar pentru că autorul și-a construit povestea ca pe o poveste în poveste, lucrurile nu se finalizează aici. O încrengătură de secrete și mistere ce îi pun viața în pericol Juliei încep să se desfășoare sub ochii noștri.

Șah cu criminalul

Tabloul nu are o poveste simplă nici în realitate. Aparține unui fost muzician ajuns acum la o vârstă înaintată și depinzând de îngrijirile nepoților, care la rândul lor îi vânează averea și își doresc cu nerăbdare să vadă tabloul vândut.

Asta o aduce în scenă o serie de personaje interesante și ușor neverosimile: Menchu, proprietară de casa de licitații și prietena apropiată a Juliei, lipsită de prejudecăți dar și de valori morale, cea care îi aduce tabloul spre restaurare; Cesar, homosexualul în vârstă, rafinat și boem, protectorul Juliei și Munoz, șahistul genial dar ciudat și total neintegrat social.

Din acest moment personajele pornesc într-un fel de circuit de șah, în care prețul este propria lor viață și în care cunoștințele de șah fac diferența între viață și moarte.

Fără a fi senzațională, cartea și-ar îndeplini cu succes rolul de poveste polițistă dacă nu ar insista atât de mult pe detaliile tehnice ale partidei de șah – detalii care ar face totuși deliciul pasionaților acestui sport al minții. Nu ajută prea mult nici introspecțiile lungi și uneori inconsistente ale Juliei, analiza psihologică fiind un aspect pe care autorul nu pare să îl stăpânească.

Titlu: TABLOUL FLAMAND
Autor: Arturo Pérez-Reverte
An apariție : 2012
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 384
Limba: Română
Gen Literar: Crime, Thriller, Mistery
Nota recenzorului: 7 / 10
Vizualizari recenzie: 1992

Alte recenzii de la Arturo Pérez-Reverte:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Anca Ivanov a fost redactor Booknation.ro și a scris 12 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Anca Ivanov aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments