Recenzie „Talentatul domn Ripley” de Patricia Highsmith

de | mart. 21, 2020 | Beletristică, Horror și Thriller, Recenzii cărți, Suspans

“Talentatul domn Ripley” este un prim roman thriller care face parte din seria de cărți cu Tom Ripley, scrise de Patricia Highsmith. Cartea a fost publicată inițial în anul 1955. Iar filmul care a fost adaptat după ea a apărut în anul 1999.

Pe lângă cartea “Talentatul domn Ripley”, din seria de thrillere psihologice mai fac parte și volumele “Ripley sub pământ”, “Jocul lui Ripley”, “Ripley și umbrele”, “Ripley sub apă”. Aceste romane de suspans au fost publicate între anii 1955 și 1991.

Personajul principal din aceste scrieri este Tom Ripley. El este un anti-erou, un criminal în serie care este de asemenea și un maestru al deghizării și imitațiilor.

Despre autoarea cărții “Talentatul domn Ripley”, Patricia Highsmith, am aflat din altă carte citită la un moment dat

Este vorba despre thrillerul “O simplă favoare”, în care personajul Emily este împătimit după scrierile autoarei. Și după câte se observă citind cartea, se și ghidează după felul în care acționează personajele acesteia pentru a-și îndeplini planurile.

Despre filmul “Talentatul domn Ripley” cu Matt Damon și Jude Law în rolurile lui Tom Ripley și Dickie Greenleaf știam deja. Însă eram foarte curioasă privitor la romanul de la care a pornit totul. Mi-am satisfăcut această curiozitate de curând, când am finalizat cartea într-o singură zi. Romanul psihologic este despre un tip cu multe talente, Tom Ripley, care ajunge să preia identitatea unui prieten bogat și cu o viață de vis.

De asemenea, cartea aceasta, dar mai mult ecranizarea, explorează și natura orientării sexuale a personajului. Ripley nu devine doar un companion amuzant și aventuros pentru Dickie, ci devine obsedat de acesta. Atât de obsedat de fapt, încât decide să devină însăși Dickie. Thrillerul acesta e genial deoarece anti-eroul este când Tom, când Dickie, după bunul plac. Și reușește astfel să înșele atât prietenii, cât și poliția și familia Greenleaf. Ei ajung să creadă ce dorește el despre toată tevatura.

Bineînțeles că nu lipsește nici crima din poveste

De fapt, e vorba de multiple crime. Astfel încât până la finalul scrierii îl vei putea încadra pe Ripley într-un criminal în serie. Talentele sale făcând să nu fie acuzat de nimic și băgat la închisoare.

Când pare că viața personajului o va lua pe o pantă alunecoasă, fiind aproape în gura legii în New York, o persoană neașteptată îi oferă o oportunitate de vis. Să călătorească în Italia pentru a-l determina pe un fost prieten să se întoarcă în America la familia sa. Totul pe cheltuiala tatălui celui căutat. Ajuns în Europa, Ripley începe să dorească mai mulți bani, faimă, succes și o viață bună asemenea celei a lui Dickie. Și pentru a-și îndeplini scopul, nu va ezita să ucidă și să înșele pe toată lumea.

Ce mi-a mai plăcut la romanul acesta este faptul că este ca o enciclopedie sau ca un ghid turistic. În el sunt descrise și evaluate cele mai minunate locuri din Italia și Europa. Consider așadar scrierea potrivită atât pentru iubitorii genului thriller, cât și pentru pasionații de călătorii, așa cum sunt și eu.

Titlu: TALENTATUL DOMN RIPLEY
Autor: Patricia Highsmith
An apariție : 1992
Editura: HUMANITAS
Nr. Pagini: 290
Limba: Română
Gen Literar: Crime, Thriller, Mistery
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1809

Alte recenzii de la Patricia Highsmith:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Oana Maria Stefan este redactor Booknation.ro de 7 ani, 6 luni, 14 zile și a scris până acum 439 articole. Se află pe poziția 4 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Oana Maria Stefan aici. Oana Maria Stefan are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments