Mă gândesc să sorb din viață ca atâția alți golani (pag.27)
Maria Banuș, una dintre puținele nume feminine din literatură română – alături de nume ca Lucia Demetrius, Cella Serghi, Anișoara Odeanu – ne invită în Țara fetelor (1937), una în care, deși prezente, mărcile feminității, copilăria, gesturile, șoaptele, pașii, gândurile ,s.a. sunt la tot pasul încărcate de senzații bacoviene.
Lirismul poetei Banus, notă în anul 1938, Pompiliu Constantinescu, este nici “patetic și retoric” și nici “nu se destramă în monotonie sentimentală”. În schimb, exaltarile sale sunt neașteptate și curajoase, proaspete și firești, inteligente și plastice.
“În miezul palmelor (…) / s-adoarmă anii neștiuți și grei” – își dorește, în deschiderea volumului, autoarea; o dată cu ea, și mulți dintre noi, sunt sigură, ce ar putea fi mai firesc și mai simplu, nu-i așa? “cu tristețea abia șopotită a fetelor” ne spune despre “mersul stângaci al cântecului” și despre trupul “cu umbre de stanjenei” . Personal, numai după ce am verificat în DEX descrierea stanjeneilor, am putut desăvârși exercițiul de imaginație cu femeia evocată în Cântec mic.
De alftel, cea descoperită aici, va rămâne mereu aproape, cu indicii din același registru stilistic.
Cu un stil poetic pe care un cititor obișnuit îl va simți poate apropiat unui Blaga – Bacovia, versurile, “disciplinate” sau libere, deapănă despre mângâieri, obiecte, visuri, frici, trecerea timpului, innegurari, iubiri, singurătăți, etc.
Colindă pe șoptite este una dintre poeziile care mi-au plăcut în mod special; la fel și : Mama, Interior, Fragment de primavara, Clipă, Ceas pentru scris, Pan, Fragment de toamnă, Înviere, Optsprezece ani.
Dar poate ar fi trebuit spus, înainte de toate, că versurile Mariei Banus nu mi-au electrizat, brusc, toate simțurile, ci mai degrabă abia recitindu-le, impresiile – senzațiile – prin decantare, asociere, suprapunere, au început să-și trimită ecourile.
Personajul feminin evocat în Țara fetelor este – și mai nimerit, mai cuprinzător de atât nu cred că poate fi spus – femeie. Femeie, adică feminin și sensibil, seducție și inteligență, intuiție și evoluție; femeie, adică slăbiciune și spaime și ezitare și emoție și tresăriri și muzică și furtună, și nostalgii și căutări și oboseli și singurătăți. Și vârstă și șoaptă și sugestie. Și copilărie și forță și nevoie stringentă de afecțiune. Și regenerare.
“și știu că sunt mare, că am cinci ani împliniți, / când nu mai poți plânge, / și știu că nimic mai trist decât asta n-o să se întâmple, / orice va fi.” – exasperați, purtăm adesea pe umeri amărăciunea unor cereri insistente de a lăsa în urmă stația big (girls) don’t cry, nu-i așa?
Citiți! Citiți Țara fetelor! Citiți Maria Banuș!
NOTĂ (reflectă impresii personale, fără pretenția vreunui verdict de critică literară): 8 / 10
Alte recenzii de la Maria Banuș:
