Mă conving, din ce în ce mai des, că literatura contemporană joacă un rol important în reflectarea și comentarea societății actuale și a problemelor sale. Aceasta oferă o platformă accesibilă scriitorilor pentru a-și exprima perspectivele și experiențele, precum și pentru a explora teme și narațiuni noi, care sunt relevante pentru actualitate, dar mai ales pentru viitor. În aceiași ordine de idei, se pare că literatura servește și ca mijloc de reprezentare culturală, permițând ca voci și perspective diverse să fie auzite și reprezentate în societatea de masă. Poate ajuta la distrugerea stereotipurilor și la promovarea unei mai bune înțelegeri și empatie în rândul diferitelor grupuri de oameni.
Pornind de la premisa explorării unei dimensiuni umane, și anume a relațiilor dintr-un cuplu tânăr, dornic de iubire, dar prins în menghina unor vremuri deloc ușoare, romanul „Te iubesc…” de Julien Tănase este o apariție editorială foarte convingătoare și, înainte de toate, persuasivă pentru cititori. Autobiografic în marea sa parte, cartea spune istoria lui Julien, jurnalist, fost detectiv și agent sub acoperire (da, trebuie să recunosc că am fost oarecum sceptică la acest amestec demn de Hollywood, dar, știm cu toții, viața bate filmul) și soția sa, Magdi, un soi de femme fatale dintr-o comunitate unde toată lumea știe pe toată lumea.
Trebuie să recunosc, că am găsit destul de inedită cartea lui Julien Tănase. Empatică, emoționantă, aproape imposibilă pe alocuri, acest bildungsroman spune o istorie despre rezistența raporturilor umane pe fundalul unei lupte care pare să nu aibă sfârșit. România începe să se elibereze, iar odată cu această mică rază de speranță, apar pericole iminente, care pun tânăra familie în fața unor dileme și alegeri morale dificile. Procese orchestrate, frica de a nu-i pierde copilul, nevoia de a-și păstra verticalitatea într-o societatea destabilizată – iată câteva dintre elementele definitorii ale acestei trilogii, căci autorul Julien Tănase pare să capteze o viață în paginile unui roman. Și nu e puțin, dacă mă întrebați pe mine, mai ales acum, când consumerismul literar e la mare căutare.
Vreau să mă opresc asupra dimensiunii tehnice a romanului, care, din perspectiva mea de cititor, este cheia de boltă a cărții. Scris impecabil, cu un ritm alert, cu momente și turnuri de situație, într-o cheie jurnalistică (pun asta pe seama profesiei autorului, care ani buni a fost jurnalist și redactor de presă), romanul trebuie citit cu atenție la detalii, pentru că iureșul narativ te prinde și te poartă. Se simte, la nivel de celule, energia debordantă cu care autorul explorează parcursul vieții sale în cuplu, maniera cu care face alegeri, conexiunea cu Sinele într-o dimensiune sinceră, simplă, concisă.
Nu cred că voi da greș, afirmând că aveți în față un roman spovedanie, o confesiune pe care autorul și-o face sie însuși, iar noi, cititorii, avem rolul unei oglinzi imense, în care se aranjează acest puzzle numit viață. Înclin să cred că miza unui astfel de volum e să ne demonstreze cât de multe poate duce un om în suflet, în spirit, cât greutăți poate trăi doar pentru a se simți într-un final liber și asumat. „Te iubesc…” este, înainte de toate, romanul unei deveniri umane și doar apoi o scriitură romantică și de suspans.