Cartea este de neprețuit ca experiență descrisă pentru cei care au intrat în contact cu situații similare. În general, trăim într-o perioadă uimitoare și minunată, când apar un număr imens de cărți demne, create de oameni cu o istorie aparte.
În „The Wave” autoarea Sonali Deraniyagala povestește cum a supraviețuit celui mai mortal tsunami din Oceanul Indian din 26 decembrie 2004 aflându-se în Sri Lanka. Acesta a luat viața a aproximativ 300 de mii de oameni, deși nimeni nu știe numărul exact al victimelor.
Catastrofa a luat la un moment dat viața tuturor rudelor ei – soțul ei, copii de 8 și 5 ani, părinți. Doar ea a supraviețuit printr-un miracol inexplicabil. În povestea ei, Sonali nu o dată va regreta că a supraviețuit, pentru că dacă ar ști ce fel de durere o așteaptă, ar fi dorit să fie spălată în ocean.
„The Wave” este relatarea personală a lui Sonali despre evenimentele care i-au schimbat viața pentru totdeauna.
În carte, Deraniyagala descrie modul în care percepția ei despre ceea ce s-a întâmplat s-a schimbat de la punctul fără întoarcere prin ani de negare, furie, târguire, depresie până la acceptare. Nu există aici rețete pentru a face față durerii. Doar gândurile și sentimentele ei.
Nu se teme să recunoască emoțiile și gândurile care au umplut-o în cele mai acute momente de durere. Mânie față de alți adulți și copii supraviețuitori, mânie îndreptată către oameni care dau dovadă de curiozitate goală. Vinovăția proprie de mamă, care nu și-a putut salva familia, o dorință de a-și îneca memoria în alcool, gânduri de sinucidere.
Treptat, disperarea și golul durerii sunt înlocuite în gândurile lui Deraniyagala cu amintiri despre soțul și copiii ei. La început, amintirile dor, dar în curând ea găsește în ele oportunitatea de a-și reapropia trecutul și, prin urmare, de a întoarce viața aceea în prezent. Lucrurile mici care sunt amintite capătă culoare și putere nouă. Și semnificație nouă.
Nimic nu schimbă sensul lucrurilor mărunte cum o face moartea.
Autoarea scrie mult despre încercările și dorința de sinucidere, dar în ce moment a părăsit acest gând și ce anume i-a dat puterea să meargă mai departe – pentru mine a rămas un mister.
Și mă doare să citesc micile amintiri strălucitoare despre care scrie Sonali, pentru că pentru ea acest lucru nu se va mai întâmpla. Dar le citesc și cu tremur și căldură, pentru că în timp ce oamenii îi citesc cartea, sclipirile strălucitoare din memoria ei se vor repeta din când în când. Soţul ei Steve şi copiii Vic şi Mally vor continua să trăiască în mintea cuiva.