Ultima carte citită legată de realitatea din India a fost Dincolo de frumusețea perenă. Viaţă, moarte şi speranţă în oraşul de jos din Mumbai scrisă de Katherine Boo. O carte ca un strigăt de ajutor, cutremurătoare prin tragediile expuse și prin lipsa de șanse de care se izbesc generații întregi în această țară săracă și sufocată de corupție. O poveste despre realitatea crudă și lupta pentru supraviețuire dintr-o mahala a Mumbaiului din zilele noastre. A fost un duș rece, m-am simțit descumpănită și îngrozită de viața îndurată de copiii din mahalalele indiene. Frustrant și cutremurător.
Tigrul Alb este povestea lui Balram Halwai, fiul unui purtător de ricșă care timp de șapte nopți îi explică premierului chinez Wen Jiabao, așteptat în vizită în Bangalore, într-o scrisoare drumul lui de la servitor la antreprenor. Înainte de a ajunge în Bangalore și de a evada din Întuneric, a fost șofer pentru fiul unui om bogat din Biharis. Afacerea pe care a pornit-o în Delhi a fost finanțată inițial cu banii pe i-a sustras de la fostul său angajator după ce l-a ucis. Balram este un hoț și un criminal, dar nu servește și nu primește ordine de la nimeni. Este un om independent și liber care și-a luat viața în propriile mâini. Dar acțiunile lui nu au schimbat cu nimic imaginea de ansamblu, din contra. Este obligat să dea mită poliției pentru a-și proteja afacerea, iar inegalitatea socială este aceeași. Dar Balram își justifică crima ca fiind un act de rebeliune față de exploatare și sărăcie și discriminare.
Tigrul alb este un debut. Dar nu dă dovadă de stângăcie sau lipsă de exercițiu. În schimb este condimentată bine cu sarcasm. Un sarcasm cu iz amar și cu nuanțe de frustrare și neputința de a schimba ceva. Este o dezbatere privind puterea pe care noțiunea de familie o are asupra mentalității indienilor, sursa principală a puterii de sacrificiu a acestei națiuni. Succesul unui indian dintr-o castă inferioară ar fi strâns legat de distrugerea propriei familii. În India nu există dictatură sau poliție secretă. Este o țară democratică, care își condiționează cetățenii prin alte mijloace. Elita țării, o mână de oameni bogați a dresat pur și simplu restul de 99% a acestei populații. Nu pentru că n-ar fi la fel de inteligenți, de puternici sau de talentați ci pentru că își iubesc familiile. Corectitudinea și dedicarea oamenilor care servesc în India sunt fundamentul acestei economii. Este o analiză ironică și amară la adresa inegalității sociale și economice.
Du-te în Old Delhi și uită-te la felul în care țin puii acolo în piață. Sute de găini palide și cocoși viu colorați, îndesați strâns în cuști din plasă de sârmă. Ei văd organele fraților lor întinse în jurul lor. Știu că sunt următorii, dar nu se pot răzvrăti. Ei nu încearcă să iasă din cușcă. Același lucru se face cu oamenii în această țară.
Este despre discrepanța dintre viața celor bogați și a celor săraci din India, despre caste, ierarhii sociale, despre spiritul de turmă, despre corupție, despre obligația de a fi supus familiei, omului bogat, omului alb, despre lipsa de șanse, dar mai ales despre sfidare. Un om care decide să riște, să facă abstracție de tot ce-a fost educat să fie și să facă, să rupă lanțul și să-și trăiască viață fără a-i servi pe alții. Este despre prețul succesului. Este despre sacrificiu, despre saturație și îndrăzneală. Este povestea unui om care a hotărât că vrea să fie altfel, să iasă din tipar, să ignore normalul, să înșele așteptările celorlalți și să-și urmărească propriul scop: o viață confortabilă și liberă. La urma urmei, nici nu cere prea mult, nu?
Dar dacă prețul este siguranța propriei familii? Dacă toți ai tăi sunt în pericol de a fi bătuți, umiliți, arși, schingiuiți, ar rămâne scopul tău mai important decât urmările faptelor tale?
Povestea vieții unui sărac este scrisă pe trupul lui, cu un stilou ascuțit.
Tonul folosit este sarcastic și usturător, autorul pare că vrea să demoleze din fundație societatea indiană și cutumele ei absurde și nedrepte. Deși cartea a câștigat Booker Man Prize, criticile nu au fost numai pozitive. A fost acuzat că ar fi exagerat, că a conspirat cu Occidentul pentru a nega progresul evident al Indiei, că ignoră total clasa de mijloc prosperă a țării. Descrierile aspectelor urâte și mizere ale vieții indiene sunt necruțătoare, sumbre, pline de cruzime, personajele sunt caricaturizate, insensibile, superficiale, snoabe, avide de putere și bani. Totul pare exagerat și minimalizat, dar cred că exact asta a urmărit autorul care ignoră partea socială normală și se concentrează pe extreme: opulență versus sărăcie, incultură versus grandomanie, snobism versus servilism, mondenitate versus exploatare.
Te întrebi „Ești bărbat sau demon?” Nici una, nici alta, zic eu. M-am trezit, iar voi ceilalți dormiți și asta e.
Alte recenzii de la Aravind Adiga:
