Cu siguranță că mult premiatul Anthony Doerr este unul din scriitorii momentului, cel care, trecând printr-o perioadă de amplă inspirație, face dovada incomensurabilului său talent dominat de o indubitabilă clarviziune și de un profund spirit analitic prin intermediul căruia reușește să clădească indestructibilele caractere ale unor personaje puternice în ciuda anumitor carențe exterioare și a vicisitudinilor sorții.
”Toată lumina pe care nu o putem vedea” este o carte a viselor, speranțelor și a măruntelor felii de intensă trăire. Chiar faptul că principalul fir narativ al cărții se desfășoară pe parcursul unei zile ne transmite faptul că nu neapărat durata, ci intensitatea , face adevărata diferențiere între mimare și trăire.
Personajele principale ale romanului sunt Marie-Laure, o micuță franțuzoaică oarbă și Verner, un orfan de origine germană, care se întâlnesc în Saint-Malo în vremea celei de a doua conflagrații mondiale. Ritmul povestirii are o devastatoare încărcătură emoțională și o intensitate draconică, săpând în sufletele citiorilor tranșeele empatiei netrunchiate.
În pofida faptului că autorul face anumite salturi în timp, atât în trecut cât și-n viitor, ritmul nu are de suferit, ba dimpotrivă, el se sudează, încet dar sigur, pe parcursul înaintării în lecturare cititorul descoperind noi și noi boabe de lumină diafană pogorâtă de epifania expresivității și de lăuntrica comuniune dintre cele două personaje.
Doi îngeri în lumea de moloz a timpului în care lumea detestă fără să aibe o închegată motivație, o lume în care valorile fundamentale au fost înlocuite de perfidele ideologii ale unor minți închistate.
Factorul fantasmagoric și naivitatea basmologică sunt introduse în trupul sibilin al povestirii de către Doerr prin aluzia la existența unui diamant care asigură nemurirea.
Dincolo de anumite pasaje boeme, în care bucolicul și reveria se întrepătrund cu freamătul inchizitor al trăirilor celor doi, prinși vreme de o zi într-un balon de săpun al unei lumi aparte, rămân nenumărate semne de întrebare, anumite stângăcii ale amprentării care, pătrunzând dincolo de fragilul păienjeniș al unui aparent happy-end, creează un gol coroziv pe care societatea nu este capabilă încă să-l umple!
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Anthony Doerr:
