Sigmund Freud a introdus în lucrarea „Totem și tabu” o viziune psihanalitică asupra civilizațiilor tribale arhaice și a manifestărilor acestora, care este atinsă de amprenta analitică freudiană ce întrezărește și subliniază subtilități ale unui comportament de tip „tabu” lăsat în paragina timpului.
În cadrul acestei lucrări se supune unui proces analitic expansiv maniera de vizualizare a conceptului de „tabu” în vechiul univers tribal, în care indivizii considerau obiectele cu caracter de sacralitate ca fiind interzise pe planuri ce variau de la un trib la altul. Această mentalitate tribală plutea în curentul „totemic” în care indivizii simțeau anumite note personale doar cu ceilalți indivizi care aveau drept totem același animal simbolic divin.
Această ideologie era de asemenea alimentată de profunda fobie manifestată pentru incestul care se putea realiza doar de ordin totemic între membrii triburilor. Astfel, se construiește un univers în care obiectele sau oamenii cărora li se atribuiau forțe și puteri exuberante, sau care erau considerați ca fiind elemente de tranziție sau legătură între planul de ordin laic și cel demiurgic inspirau teamă, însă această teamă era divinizată.
Oamenii tribali, indivizi ce păstrau în natura lor caracterul primitiv, sufereau de o ambivalență afectivă. Aceștia se confruntau cu sentimente contradictorii care erau proiectate către conducătorii acestora, astfel că pentru acești conducători se manifesta o adorare firească având în vedere asocierea acestora cu planul divin, dar și un dispreț amplificat de o atitudine angoasată care deseori îi duceau pe vechii oameni în pragul morții.
Conceptul de tabu este persistent și în contemporaneitate, însă trecând prin ploile timpului, se înfățișează sub o formă alterată și adecvată intelectului și mentalității prezente. În analiza freudiană se realizează observații asupra acestui concept care este atins de ambele civilizații care aparțin unor sfere teribil de îndepărtate, respectiv sfera arhaică analizată analog cu sfera actuală.
Această lucrare tratează elementele originare sau rădăcinile înclinațiilor pe care le au populațiile de astăzi, astfel conturându-se o imagine a comportamentului uman în fața divinității în genere, putem observa acea esență care nu s-a șters, acea esență care ne mișcă pe toți indiferent de situarea noastră pe firul temporal.
Mișcarea noastră spirituală, a naturii umane, și înclinația noastră către divinitate a avut consecințe asupra structurii noastre interioare. Căci, în timpuri de frică, de neputință, de inferioritate ne asimilăm și ne contopim unii cu alții pentru a căuta protecție în fața unui „rău” universal aidoma spiritului tribal.
Discrepanțele culturale, geografice sau epocale au produs în interioritatea omului mișcări care l-au conturat, însă niciodată acesta nu a reușit a fugi în deajuns de departe de propriile tendințe originare care au rămas cioplite în spiritul colectiv.
Alte recenzii de la Sigmund Freud:
